Fetii Frumosi cu stea in frunte

Suburbie. O geana de intuneric strabate un geam afumat. Camera e la demisol si inauntru sunt doua sertare. Iti amintesti povestea cu Fetii Frumosi cu stea in frunte care se transformau in diverse..pentru a ajunge la castelul din care au fost aruncati de o anume iscoditoare? ei sunt. Au ajuns doi idioti acum. Isi spun povestea vietii in ritm de banda stricata pentru a nu uita sa vorbeasca. Cineva ii viziteaza o data pe an sa le bata cate un cui. Asa e traditia, deci sunt plini de cuie. T.B.C. (to be continued...doar). noah...

cand din cer pica pisici

mini

văd un ceas mare pe clădirea din față

nici nu vreau să mă gândesc. ideea e că nu am de ales. sau că am de ales. aici e cel mai greu, când tu trebuie sa faci alegerea și mai ales când ai de unde. eu una n-aș decide nimic și aș lăsa totul în voia sorții (ce-o mai fi și aia). în creierii mei nenorociți de nopți nedormite, vase umflate pe tâmple, ochi storși în pernă și râs de om nebun se dă un război; și oamenii aia viteji se bat acolo pentru mine, ca să îmi salveze trupul de boli mintale ce ma pot năpădi. Dar se luptă cu pasiune, cu lovituri crunte, mult sânge și nu se omoară..se lasă torturați până renunță psihic. Eu încă aștept să văd cine mă va locui, ce gânduri necurate și haotice îmi vor năpădi pentru următorii ani cutia craniană. Și totuși aș vrea liniște ..o liniște cruntă în care să nu-mi aud nici gândurile și să mă pot reface. Vreau ceva anume. Acel ceva care să aibă efect de drog, să te ridice, să te ajute să fi tu..sau eu. cedez, frate!

.....

un elefant se legăna

Pânză de păianjen. 4 elefanți. Cântec pe fundal: ”Un elefant, se legăna....”

Păianjenul are ochii injectați, tocmai mâncase ciuperci.

*Primul elefant este pregătit să se urce pe pânză, dar când se apropie, un șoarece îi taie calea și elefantul moare de frică.

*Al doilea elefant este pregătit să se urce pe pânză. Face un pas. Se oprește. face alt pas. Începe să tremure. Păianjenul mai scoate o ciupercă și suflă fumul spre elefant.

Liniște. Dintr-un copac se aude o voce:

”I'll Make You an Offer You Can't Refuse”

Elefantul pleacă.

* Al trei-lea elefant este pregătit să se urce pe pânză. Se ridică pe picioarele din față. Păianjenul îi face semn să execute stânga, înainte, marș! Venind nu demult de la circ, elefantul pleacă dansând.

*Al patru-lea elefant se urcă pe pânză. Păianjenul moare.

”Un elefant, se legăna....”

cred că eșarfa era

Pentru o clipă a crezut că a murit. Dar trenul îi furase doar eșarfa. A rămas nemișcată uitându-se în gol. Din cer cad fulgi.

Cameră goală. Într-un colț o pernă cu un cap. În cui o eșarfă.

Ea stă pe jos și vorbește singură.

-Nu mai vine...și au trecut 3 ani.

În cadru intră un personaj nou. Un poștaș cu o geantă plină de scrisori. Deschide geanta și răstoarnă totul în mijlocul camerei.

-Domnișoară, acum stai și citește. S-a reparat podul ”Oglinzilor” și timp de 3 ani nu am putut ajunge cu corespondența. Îmi cer scuze din partea Poștei.

Ea se ridică disperată să le pună în ordine. Sunt vre-o 700 de scrisori. Timp de o săptămâna le aranjează meticulos pe podeaua din spațiul strâmt.

Deschide prima scrisoare; ochii sunt plini de lacrimi. Pe la a 3-a plânge cu sughițuri, la a 10-a în hohote. Se oprește să-și revină și continuă. Se îneacă în cuvinte, citește când tare când în șoaptă.

Prin fața ei trece un om cu o cortină roșie în brațe. O întinde pe jos și face câteva exerciții de mobilitate.

-după o săptămână-

Are o expresie ciudată și ochii par goi. Își așează eșarfa cu grijă în jurul gâtului și iese din încăpere. Nu mai vede și nu mai aude nimic. Traversează calea ferată din spatele casei iar trenul îi smulge eșarfa. Acum a pierdut totul. Începe să ningă.

Lucy

Mâncarea de pește pute. Țuica pute. Usturoiul pute. Dar le mănânci.

Ciorba de perișoare lăsată 2 săptămâni în soare pute. Dar nu o mănânci.

Atunci Bibi se întreabă: dacă în grădină am o floare, ploaia o va crește mare? Concluzia nu poate fi decât una: nu o luați razna!

Bibi merge în grădină și vorbește cu Zâna cea bună despre viață. Zâna spune:

-Viața este ca un joint. Fragilă dar consistentă, plină de iluzii și se termină repede.

Fetița pleacă acasă fericită.

”Lucy in the skyyyyyyyyyy with diamonds!.....”

ulei de ieri si de azi

Pliculețele roșii de ceai ale Elenei

Sunt multe..... buchete de pliculețe! Stau agățate pe un perete alb și îl pătează. În jurul lor, s-a format o aură roșie absorbită de varul stins. Elena se gândește cum să le organizeze. Poate să le pună în linie dreaptă să îmbrățișeze toată camera, sau să le suspende de tavan pe toată suprafața lui; sau să își facă o perucă. Poate ar face un instrument de cântat și le-ar transforma pe toate în clopoței.....e epuizată. Se întinde în patul cu lenjerie albă pe care picură ceaiul rămas din pliculețe. Un strop îi cade pe obraz și se amestecă cu o durere nedescoperită. Își dă seama că trăiește încă și începe o dramă. Se simte aroma de coacăze și se trezeste cu greu. Afara e iarnă și cineva taie porcul în curte pe zapadă. Totuși, va mânca șorici astăzi.

in loc de o postare anormala, o alta postare fara sens

Ea este un cablu de internet. In camera de camin e calcata in picioare de toti studentii. Ar fi fost o poveste de Craciun, dar n-are haz. O las neterminata asa cum am lasat multe povestiri. Asta e un blog pentru cine are rabdare sa-l citeasca. L-as fi facut pentru toata lumea dar ar fi trebuit sa vorbesc despre lucruri care nu imi apartin. De exemplu despre un motor de tir; nu ar fi citit foarte multi daca scriam ce componente are..insa scriind ca motorul a avut un soc cand a fost pornit si a sarit din masina la ciocnirea cu limuzina Ambasadei Americane din Romania unde se afla fratele tau, poate ai fi citit pana la capat sa cauti poanta. Ai fi vazut ca nu exista sau finalul era al unui scriitor care a incercat sa se sinucida. Sa mai scriu sau nu? pai scriu...

Am gasit astazi un dialog intr-un sertaras al materiei cenusii intre o tipa si un tip.

Nu are final..poate nici inceput. Sau a inceput undeva in alt spatiu si s-a continuat in timp ce mergeam pe Grivitei.

-Poate ca ar trebui sa pleci!

-Ok, plec.

-Esti las, trebuie sa ma intorci din drum, sa mai incerci!

-Vrei sa mai fim impreuna?

-Nu.

-Ok, ma intorc in Cluj.

-Asa departe?

-Da.

-Ma gandeam sa mai discutam la o cafea, ce zici?

-Pentru ce? S-a terminat, nu asa ziceai?

-Stiu dar totusi...

De doua saptamani imi caut haine. Nu ma regasesc in nimic. Cred ca voi ramane in haine de vara iarna asta.

sunt intr-un balon de sapun

-Asa imi place sa merg. Imi place mai mult prin furtuna, soarele ma oboseste. Cand sunt descult simt pamantul rece, ma ajuta sa gandesc.

-Oricum nu va mai fi soare pana in primavara, va fi foarte frig, te descurci?

-Nu intelegi, bro`. Uite cat de alb sunt, ca o sculptura de marmura. Cand va fi zapada, ma voi camufla si voi speria oamenii. Voi iesi ca dintr-o alta dimensiune si ii voi striga pe nume. Le ghicesc foarte bine numele, cred ca e un dar.

-Si cum te vor primi cersetorii? Macar cunosti pe cineva aici?

-Da, da. In centru` e unul pe care il chiama Cr. M-a ajutat foarte mult, voi avea un gang pe la Unirii, numai al meu.

-Schimba povestea, nu imi place..e fortzata chestia cu cersetorii. Spune mai bine ca esti miliardar in euro. Ai multe femei, insa esti gay. Iti plac barbatii inalti cu picioare subtiri. Cam tot aia pana la urma.

-Chiar sunt homosexual.

-.............

-Te iubesc!

-Si eu te iubesc!

-Vrei sa iti petreci restul vietii cu mine?

-Da.

-Cand vom pleca de aici, ce vei regreta?

-Am o stare ciudata. Am visat ieri ca am murit in acelasi timp cu bunica mea. Am cazut pe podea. Am avut un atac de cord..am simtit ca ma multiplic si am iesit treptat din corp..era foarte trist sa-i vad pe cei din jurul meu. Regret ca atunci cand mor nu mor cu totul..raman in mintile tuturor.

doar aici, la noi

cand nu ploua si nu sunt nori si mai e si vre-o unu dup-amiaza, inseamna ca vezi soarele pe cer?

raspuns: NU

Nu-mi imaginam ca se va intampla vre-odata asta! niciodata!

Cand mergeam prin parc, a venit la mine un om de vre-o 70 de ani. Mi-a spus ca il cheama Georgescu Simon. Si m-a intrebat daca am rabdare sa-l ascult 30 de minute vorbind. Nu vrea sa vorbeasca singur..de scris nu poate..nu mai vedea bine..si nu vroia ca informatiile sa treaca doar prin urechile cainilor lenesi de pe trotuar. Si am zis...noh, ce se poate intampla..il ascult si gata, dupa, plec acasa. Si a incepus sa-mi povesteasca:

La inceput numaram minutele, nu eram prea atenta, insa am auzit o intamplare cunoscuta din viata mea..de cand eram mica. O intamplare pe care n-o stiam, insa eram constienta ca mie mi se intamplase....revelatie, sa-i zicem.

"....................................................................................................................................................................."

Povestirea se terminase..omul plecase de vre-o 10 minute de pe banca si eu priveam in gol. Intr-un gol atat de mare, incat nu vedeam pe nimeni.

Imi dadusem seama ca situatia in care ma aflam era fara scapare. Orice as fi facut, nu era de folos nimanui, nici macar mie. Si am ramas pe banca pana a trecut un coleg si m-a salutat..n-am raspuns, vedeam ce face si mi-am dat seama ca innebunisem. Am avut o perioada de 3 ani in care am scris fara intrerupere:

Luna sta intr-un pahar cu apa, o bem, si infuriem copacii. Barca se scufunda in pamant din cauza greutatii mintiilor celor antici. Cei moderni sar de bucurie ca vad dincolo de orizontul pe care l-au spart cu greu batranii tai.,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,ZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzbippppppppppppppppppppppppp

se auzea un aparat. Iesisem din nebunie si mi-am citit toate insemnarile..vre-o 5000 de pagini. Dupa ce am lecturat totul am innebunit din nou iar o gaina imi ciupea o ureche.

Art (I) was here

pentru ca eu pot face asta. eu nu sunt eu, sunt tu si voi. nu e vorba despre mine dar poate fi. pentru ca nu stiu ce e arta...pentru ca totul este arta sau nimic nu mai este arta acum, de ce nu persoana in sine se numeste "Arta". a trecut pe langa acel zid in Ponte di Ferro, in Carrara, demult. poate mai e acolo sau poate va mai trece.

n-am apucat sa termin pictura. e pe undeva tot pe-acolo.

aa si pictura ce se afla sub aceasta imagine arata cam asa:

noh, incadrasem aiurea imaginea...asa ca am pictat peste.

daca vreti, bine!

Sa fie asa cum spun batranii. Caracatita vine din pisica. Daca ne gandim bine, au multe in comun..au cate o forma specifica, exista, se afla pe Terra, se ranesc, au fost filmate, cercetate de oameni, au poze in albume, carti, pe site-uri. Si ar mai fi multe. Dar rasare soarele si vine seara iar.

Strainii stau pe camp sa-i fulgere. Vor sa experimenteze moartea.

Insa moartea e acasa. A obosit...sta sa moara si ea. Daca moare moartea s-a zis cu noi. Vom putrezi de vii..vom fi mancati de viermi si fiecare particica din noi va fi un vierme sau o musca..si cand vor putrezi si ei, vor fi mancati de furnici..si tot asa...ne vom imparti materia pana vom ajunge micro organisme...si pe pamant nu se va mai vedea nimic..pentru ca nu are cine sa l mai priveasca.

cam atat despre pisici.

Povestire de vară

R a intrat în casă fără să se spele pe picioare.

A luat din pivniță un borcan cu dulceață de vișine de 1 kg și cu o spatulă a întins tot conținutul pe pereții din bucătărie.

A desenat apoi trei porci si o scroafă cu 45 de țâțe. A aprins o lumânare pe masă. S-a așezat pe un scaun și a așteptat să vină fratele mai mic de la școală. Dulceața era suficientă, așa că a întins și pe masă. A lăsat amprentele mâinilor lui și ale frățiorului și au fugit cu mătușa în Yemen.

Mama lui era bucătar-șef la un restaurant renumit, însă singurul loc unde se simțea bine era bucătăria de acasă....

dialog intre Camus

- Absurd!

... folia de aluminiu e lipita neglijent pe geamul de la balcon. Printr-un monolog continuu se ridica fumul pana la geamul mic, deschis.

Azinoapte a plouat. Se simte aer rece. Toate lucrurile merg catre final. Un final mort. Un divort intre el si noi.

ma pierd si eu, ca si voi, printr-o padure de pini mediteraneeni, unde e prea multa umbra sa creasca vre-o floare, unde nu se vede nici inceputul nici sfarsitul, unde esti singur si cauti explicatii.

Ma opresc sau merg mai departe? sunt curioasa, deci merg mai departe.

Girafa cu picioare scurte

Sunet de carte rasfoita. Cartea pare noua si dupa cum suna, pare a avea coperta gri cu dungi verzi, iar pe spate un elefant. Paginile banuiesc ca sunt alb-imaculat. AS. Cititorul este de fapt un baiat de 16 ani. Varsta incerta. Nu stie ca nu va descoperi niciodata ce e lumea. Cauta, se pierde, plange, se intreaba, se insala....e usor depresiv.

in acelasi timp...

Un cuplu se plimba cu bicicletele intr-un parc din Anglia. Este ziua ei. El ii va face o surpriza; din pacate nu stie ca va urma o drama.

in acelsi timp...

Un barbat canta la pian. E singur intr-o camera. Cineva bate de 4 ori la usa.

in acelasi timp tu citesti, el bea o bere, ea picteaza, ea citeste, el alearga, el sta, el plange, ea moare, ea se naste, ea naste, stam, suntem, nu ne cunoastem, ne cunoastem.

Totul a devenit nimic.

Intr-o groapa stau doua persoane. Privesc cerul.

-5789

-6000

-Cad le-ai vazut pe toate?

-Daca vorbesti mult, nu mai esti atent. Zboara destul de repede.

-Cred ca pe cele gri le-am ignorat. Oricum nu mi plac. Am vazut la un momentdat un papagal. Cred ca scapase din vre-o colivie.

-Da, posibil. Sunt multe ciori in perioada asta. Ma inebuneste croncantul continuu. Cred ca va ploua curand.

-Ah, nu din nou, iar intra apa in groapa si ne inaltam. Nu vreau sa mai vad ce e deasupra noastra. Imi ajunge cerul.

-Eu as vrea sa mai vad din cand in cand cum fug oamenii de ploaie.

-Da, ce hilar! Straniu cum isi uita omul originea.

-Uite o rama, vrei jumatate?

-Da, mai repede, ca iar vine pasarea aia nenorocita si o fura. Vad ca e grasa de data asta.

-Mmmm..

-Cand ai fost in Viena, cum era pamantul acolo?

-Acolo gaseam multe obiecte ingropate; le-am dat nepotilor cand am venit acasa si erau foarte incantati.

viața pe scurt

Tabloul era kitsch. Aveam 4 ani dar visam să trec măcar o dată în viața asta printr-un loc unde să existe exact munții albi din peisaj, lacul din prim-plan cu podul vechi, rupt și colinele verzi. Acolo era toamnă.

Văzând că nu mai are de ales, a trecut lacul cu barca veche de la mal.

- Aruncă-te! Înoată până aici!

Un joc cu mărgele de sticlă. Sfârșit tragic.

Punctul doi:

Apa era rece.

Punctul trei:

Nu știa să înoate.

Punctul patru:

Orgoliu masculin.

Punctul cinci:

Totul e bine când se termină cu bine.

Frumoasa Așenel

lâ câ mâ șâ țâ vâ jâ bâ râ

nu prea are somn. tastează. înghite în sec. soarbe cafeaua cu tot cu zaț. stă. gândește. tastează.

peste două minute:

înghite în sec. tastează. salvează. închide. pleacă.

nu oblig pe nimeni să creadă. caută în sertar și găsește o singură pastilă.

”Noapte bună, noapte bună, vine luna să vă spună și să toarcă la ferești, din fuiorul cu povești. Noapte bună. Nu-ți place cântecul, Domniță? atunci nu-ti plac florile, serile cu lună, iarba verde. Și totuși am să-ți cânt....”

http://www.trilulilu-download.com/asculta/282310/frumoasa-asenel.html

Omul de zăpadă

Noah, că tot a nins ieri pe la ora 16, m-am gândit să construiesc un om de zăpadă foarte mare, așa cum întotdeauna mi-am dorit să construiesc. Să aibă nasturii și ochii din cuvinte care încep cu N, nasul din cuvinte care încep cu C și gura dintr-o frază lungă care să înceapă cu A FOST ODATĂ.

Primul bulgăre, baza, să fie foarte mare, să îmi ajungă până la cot. Înăuntru să fie înghesuite toate lucrurile care mă pasionează : un fluier cumpărat de lângă Castelul Bran care funcționează satisfăcător încă, dar la care imit câteva melodii ce sună bine pentru necunoscători în ale muzicii, unde mă includ și eu/ un djembe, cumpărat din Carrefour la care bat câteva ritmuri fără sens ce sună sau nu a ceva anume/ câțiva clopoței agățați de o bucată de lemn...vă imaginați ce fel sună/ Malkovich/ o bicicletă pe care nu o am/ un blog în care încă scriu/un caiet cu poezii de un simbolism timid dar sincer, scrise de când aveam vre-o 10 ani (nu mai practic asta din liceu)/ puii de găină/ ciocolată și lapte dulce condensat din Republica Moldova/ Facebook/ foi, culori, pereți nepictați pe care să-i chinui eu.

Al doilea bulgăre să fie mai mic. Acolo vor intra lucrurile care credeți voi că mă caracterizează.

Al treilea bulgăre, cel mai mic, care reprezintă capul omului de zăpadă va conține aspirațiile mele, gânduri, neliniști, tot ce vreau să obțin însă consider că nu e bine...și vor rămâne acolo neconsumate, într-o dimensiune care va exploda la un moment dat asupra mea sau a voastră.

Dacă omul ăsta de zăpadă se topește voi construi altul și iar altul, însă niciodată nu vor fi identice.

n-am nicio idee de titlu

Încep o povestire de la Z la A. Poate nici eu nu știu ce înseamnă asta. Totul (fiind ceva incert întotdeauna), se va petrece într-o casă cu pereți dungați pe orizontală. Atmosfera este aparent una de armonie. Toți știm că orizontul este acea linie imaginara, acea limită a privirii noastre în ansamblul lucrurilor. Dar nu asta mă sperie. Z este o consoană dentală. N-ai dinți, nu te înțelege nimeni. Și nu prea au oamenii răbdare să le explici tu că Imbru este de fapt Zimbru.

Nu prea-mi mai șoptește muza ce să scriu; de obicei îmi dicta și după ce scriam, citeam și eu să văd ce-a ieșit..până atunci eram în transă și nu vedeam. Acum sunt lucidă. Ce-o fi mai rau?

....atmosfera era una de armonie : Parinții stăteau frumos, la locurile lor, ca-n filme; mama era pe canapea și citea o carte, tatăl pe fotoliu și citea ziarul de seară, iar Imbru stătea pe covor și încerca să rezolve un puzzle ce avea ca imagine Africa. Îi placea cel mai mult imaginea asta..ba chiar plănuia o călătorie acolo...însă deja știți că nu va vedea Africa în povestirea asta, v-am zis de la început.

Ajunsese cu piesele în dreptul Kenyei. Nu știa ce e acolo, acum, însă îl atrăgea țara asta. Ar fi făcut puzzelul cu ochii inchiși dacă era reliefat..știa toate râurile, munții...tot. Tatăl s-a ridicat slăbit de pe fotoliu.

- S-a prabușit avionul în care era Mila!!!!

Liniște.

Aici, Z nu avea nicio valoare...mesajul a fost foarte clar. Care erau șansele să supraviețuiască? Poate că 0.

Imbru s-a retras în camera lui și și-a aprins jumatatea de țigară pe care o păstrase de o lună, pentru zile negre. Astăzi era o zi neagră. Sora lui probabil nu mai era. Nu plângea..privea doar pe fereastră și aștepta o adiere să-i limpezească mintea.

Se auzeau din sufragerie vocile părinților disperați, dând telefoane, plângând, negând tragedia....nu au aflat nimic. Imbru nu vroia să-i vadă. Nu vroia scene teatrale. Vroia liniște. Sora lui vroia liniște. A început să se plimbe prin cameră, urmărind cu degetul liniile circulare, galbene din camera lui. A amețit și s-a întins pe covor...a închis ochii.

În Kenya era cald, o atmosferă amețitoare. Era în Mombasa. Făcea o baie în Oceanul Indian și asta îl ajuta să-și continue drumul. Îsi plănuise o călătorie pe toată plaja Kenyei, din sud spre nord. A durat un an. Ar fi trebuit să intervin acum cu o povestire fantastică, să vă surprind, să vă las cu gurile căscate pe toți....să vedeți ce a putut Imbru să facă acolo în Kenya...cum a fost inițiat în ale vieții de un kenyan bătrân care trăia în vre-o colibă pe plajă. Dar nu....el s-a întors acasă peste un an, bronzat, fericit, sănătos și cu experiențe pe care nu le voi povesti. O așteptau cu toții pe Mila, iar el rezolva puzzelul, nerăbdător, amintindu-și de zilele petrecute în Kenya.

Fabulatie

Construirea in plan fictiv, cu ajutorul cuvintelor, a unor situatii, evenimente sau personaje prin inventie ca angajare intr-o anumita directie, indiferent de faptul daca subiectul crede sau nu in cele pe care le relateaza.

Se disting doua tipuri de fabulatie:

• Una care poate fi calificata ca normala si care se intilneste frecvent la copii sub influenta lecturii, filmelor, si in general a evenimentelor care actioneaza puternic asupra imaginatiei lor. In acest caz subiectul este constient ca fabuleaza.
• O alta forma este cea patologica si eminamente inconstienta, subiectul fiind convins de adevarul si realitatea fabulatiilor.

Fabulatia patologica apare ca sindrom in tulburarile de memorie, datorate unei dezorganizari a memoriei, a „telescoparii" si amestecarii amintirilor in fluxul perceptiv actual. Fabulatia are, in acest caz, un caracter mai mult sau mai putin oniric.

Fabulatia este adesea intiinita in sindromul Korsakoff si in presbiofrenii, ca o caracteristica esentiala, si in parafrenii, prezentind o exceptionala proliferare imaginativa.

sursa: http://www.psychologies.ro/Dictionar-de-psihologie/F/FABULATIE-1250759

MALKZORZ

Poveste amețită

Două persoane. Stau. Una e Malk (M), alta e Zorz (F). Discută despre o operație (une). Z este apreciată de M, iar N îi apreciază pe amândoi. Z este obligată să îl aprecieze pe vre-unul dintre ei? Poate pe A, dar nu face parte din ecuație. M îi spune doamnei Z o poveste. Începe așa:

”Nu s-a întâmplat niciodată ce îți voi povesti acum, toul este în mintea mea și voi încerca să transpun totul cât mai corect în mintea ta.

Un om, (nu contează sexul, vârsta, bolile, religia) a plecat să ia apă dintr-un izvor, la distanță de aprox. 1 km de casă. Avea două găleți : una de plastic, alta de tablă. Cea de plastic era fisurată la jumătate, iar cea de tablă avea toarta ruptă. Se gândea cum să vină cu ambele pline cu apă. Celei de tablă îi legă o sârmă în loc de toartă, însă ce să facă cu cea de plastic?

Păi, nimic. S-a întors cu ea pe jumătate goală și i-a adus ghinion lui Scarpeanu. Acesta, când îl văzu cu găleata pe jumătate goală, a sărit de 3 ori pe loc, i-a scuipat în găleată o dată (trebuia de 5 ori dar n-a apucat), s-a învârtit o dată și a facut 4 pași înapoi pentru a trece blestemul.

A dat peste baba Floarea care venea de la sapă. A intrat cu talpa în sapa ascuțită bine de Gică, care tocmai făcuse mâncare pentru nepoți.

Marian și Elena erau copii cuminți.”

Concluzie : Relaxați-vă!

Fabulă. Vulpea.

Pentru a te căra mai repede dintr-o situație penibilă trebuie să fugi. Însă dacă fugi, vei atinge apogeul penibilului. Singura soluție este să înfrunți situația, să nu mai vorbești mult...și cum în situațiile penibile se vorbește despre o tâmpenie pe care ai facut-o sau ți s-a întamplat...sau...chiar se întâmplă, mai bine recunoști și încerci să schimbi subiectul. Când arunci sticla de plastic la cos, trebuie să ai grijă. Odată schimbat subiectul, încerci să creezi o situație penibilă pentru cel care te-a înjosit. Dacă ai devenit vulnerabil între timp, e posibil să îți sapi singur groapa. Deci: acționează doar dacă ești sigur pe tine. Mănâncă sănătos, fă mult sport și citește cât poți de mult cărți/texte care crezi că te vor ajuta în viață! Și astfel, vulpea plecă cu coada între picioare.

Ia-mă!

Spre sfârșitul săptămânii a spus că pleacă la mare singur și ghici ce? S-a întâlnit din nou cu Daria. Au multe să-și spună, însă dacă se vor muta împreună o să se strice totul. S-au mutat împreună și au stricat totul. Daria l-a părăsit : Zicu sforăia mult prea tare și lăsa mereu aragazul aprins. Nu s-a mai întors. El a rămas în același oraș și a vândut reviste. Le-a cercetat îndeaproape, le-a citit pe toate, a observat care se vinde mai bine, ce articole se citesc mai mult, așa că s-a gândit să scoata o revistă din ideile ce începeau să miroasă a stătut. Numele revistei era simplu : IA-MĂ! Ideea era urmatoarea: să publice orice, numai nu tâmpeniile mondene care făceau o revistă sa se vândă. Revista trebuia să conțină 6 pagini și să apară în fiecare oră timp de 12 ore pe zi. Dacă pierdeai un număr nu îl mai puteai recupera. Ea costa un sfert din prețul unei pâini; dacă prețul pâinii creștea, creștea și prețul revistei. Ea nu se tiparea. Era realizată manual. Acum, Zicu trebuia să angajeze 100 de oameni. Fiecare trebuia să realizeze o revistă cu 3 foi în timp de o oră: prima pagină era coperta ce conținea o literă, pe a doua era autoportretul autorului, a 3-a conținea un eveniment/imagine/colaj/poezie/praf/excrement de câine, etc, a 4-a era o pagină plina de observații asupra orei respective (cea de dinainte de vanzare) a 5-a era ba un autograf, ba o flegmă, iar ultima era goală-aparținea cumpăratorului. Improvizațiile erau binevenite. Dacă va avea succes, va mari numărul angajaților, pe care momentan îi plătea cu pretul a 20 de beri/săptămână. Ei lucrau 12 ore pe zi; fiecare. Erau chemați la interviu..și criteriile erau opuse celor normale...fără întrebări. Nu existau întrebări. Trebuia să-i spui la ce te gândești. Atât.

Stanley Donwood?

Din câte spune Wikipedia, (n-am apucat să citesc din alte surse), tipul ăsta e englez și a fost botezat (probabil), cu numele de Dan Rickwood. Ca să nu-l găsească monștrii pe care îi crează, și-a schimbat numele în Stanley Donwood..o veni de la Kubrick? Oricum, culorile aprinse par să mascheze o lume dubioasă iar artistul mă face să cred că am găsit răspunsul unei întrebări uitate. Vouă ce vă spune?

site mură-n gură: http://www.slowlydownward.com/index.html

blab-uri de azi

Este o vreme nenorocita. Ploua incet, cu picaturi foarteeeee mici incat sa-ti intre in suflet. Tenesii sunt plini de apa si picioarele sunt ca niste stafide. Am indoit sarma azi si am degetele zgariate dar nu pana la sange. si stau. As vrea o cetate mica cat un satuc, proiectata de mine; pe o parte sa ploua, pe alta sa ninga, pe una soare, pe una soare cu nori, pe una curcubeu, pe alta furtuna si sa ma pot duce unde vreau cand vreau. Acum am chef de un ceai de tei pe un varf de munte.

discutii

"Merge o saptamana maxim..da nu doua saptamani. cand am ajuns acasa m-am speriat de mine. eram tuciurie? da nu era bronz era jeg, cred. sa te duci prin padure si sa faci treaba mare..si mai era si ploaie. am urcat la cota 2000. da, da pe jos, da. erau foarte putini. da nu ne-am gandit la chestia asta. departe de civilizatie. e cam nebun asa. suna palpitant. mai veneau sa stea acolo cu cortu`. ploua super tare. a uite se pun unii aici. cine era nebunu care sa stea cu cortu in frig si ploaie. chiar a fost o vara super-nasoala. pentru ca noi avem iunie-iulie si terminam tarziu. si septembrie e urat. eu vreau sa traiesc undeva unde e cald. gen primavara. iarna nu suport.(nu) imi place decat de sarbatori si atat. ianuarie e cea mai naspa luna. sa (nu) fie atunci decat in decembrie. da ce tare ar fi. io ma duc sa mai beau niste apa. mai vrei? ce dragutz mergi asa tac tac tac. oare cat mai e ceasu? 10 si 10. e na?! da uite-te si tu ce jeg i se face. a venit odata la mine cu un ursulet. ori sa fie scump sa fie calumea ori nimic. pai ce nu-mi place. e mai rau ca o fata. mi-e somn. nu, la un momendat am stat de vorba cu maica-sa. du-te si dormi in pat cu bunica-ta......." discutii "dictate" de cei din jurul meu...imi cer scuze daca cineva isi da seama:)

Dots

DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS DOTS

cam nimic..sunt racita

Pamantul roz incepe sa alunece din pod...este infestat cu otrava de soareci. Dar niciun soarece. Sute de oameni mor din cauza acestor otravuri - din gresala sau din necesitate. Eu comit greseli ca si tine. Dar sunt diferite si de aceea am sansa sa le comit in continuare. Am inteles ca lenjeria de pat creaza dependenta. Si cam asa e...am incercat sa dorm direct pe saltea si e ciudat; n-am putut. Insa daca ma gandesc bine, as numara mai repede lucrurile de care nu sunt dependenta decat pe cele de care sunt dependenta. Astazi a fost o zi frumoasa.

Multă multă multă ceață

Da. Multe sticle și mult zgomot făcut aiurea. În mijlocul străzii, vre-o 5 insi protestează. Sparg sticle. Am aruncat și eu una, să văd dacă simt ceva, ură, satisfacție, dar nimic. Ceața începe să coboare așa că plec acasă. Doar Facebook ne mai poate salva. Acolo ne găsim jumătatea, ne promovăm, ne plângem, mâncăm, ne pișăm...Ăsta este viitorul! Și eu am pagină pe Facebook. Păcat că e ceață.
Umblam ieri printr-o piață. N-am vrut să cumpar nimic, dar când am iesit de acolo am observat că aveam două pachete de ȚigăriȚigăriȚigărițigărițigărițigări, un buchet de urzici și un Iphone. Toate la 300 lei. Cred că m-au păcălit! Fac aproape tot ce mi se spune..parcă mă hipnotizează..cum să le fac față? Cred că tot ceața e de vină. E atat de straniu să nu mai vezi nimic. Mă împiedic de oameni, ne lovim...dar nimeni nu mă înjură.Nu mă înjură pentru că nici ei nu mă văd..s-au obișnuit. Obișnuința omoară neuronii. Nici nu mă mai chinui să analizez situația..s-a format un reflex nenorocit. Oricum nu înjuram..nu știu de ce...dar câteodată explodez. Să vezi atunci cine sunt eu! Dar e ceață, n-ai să vezi nimic!

Podul

În timp ce Eliza număra pietrele, fratele ei plătea vânzătorului. Nu se mai dau la saci. Clienții sunt nemulțumiți din cauza nisipului pe care îl găsesc și care îngreunează produsul. Cuțitele s-au tocit și s-au gândit să cumpere un topor. Trebuie tăiate foarte subțire, mai subțire decât o felie de pâine. Da, se sparg, dar nu trebuie să fie uniforme. Podul trebuie însă să arate perfect având în vedere că unește Cele Două Lumi. Înainte fusese un alt pod construit de un mare arhitect, pe nume Rinocaerum Rapsidum, însă nu a putut rezista mai mult de 3 milenii. Serium și Eliza vor pune primele pietre și le vor lipi cu păr uman amestecat cu ceară. Va dura mult, dar preferă să se sacrifice pentru urmasi; cineva trebuie să aibă acces la cealaltă lume.
Acum, la 300 de ani de la terminarea podului, cei care se văd, împreună cu cei pe care nu îi văd și nu îi aud, dar care îi văd și aud pe cei care se văd, fac o mare sărbătoare. Chipurile celor doi constructori sunt sculptate în piatră și gravate pe moneda orașului devenind un simbol al întregii regiuni. În timpul celui de-al doilea dans, Regele este omorât de o săgeată ce venea dinspre turnul principal. Regina reușește să scape, deoarece un cerșetor se va arunca în fața ei și va primi cealaltă săgeată. Se pare că cei pe care nu îi văd și nu îi aud încep răzbunarea. Unirea Celor Două Lumi a fost o greseală. Vor dărâma podul însă după ce vor distruge orasul și vor omorâ toți oamenii în afară de Regină. Aceasta va muri de foame.

in timp ce dormeam...

aveam 13 ani. Eram din nou clasa a VII-a . Stăteam lângă geam..nu numai eu, ci toți colegii mei împreună cu profesorul, câteodată și cu directorul. Era noapte și ni se spusese să stingem lumina. Ne uitam spre orizont și așteptam să apară torțele aprinse. A fost un moment de sinceră dragoste pentru viață, lipsit însă de orice valoare. Încă nu se anunțase venirea lor și asta ne agita și mai mult. Începea sau nu războiul? Nu stiu ce s-a întâmplat până dimineață, dar știu că se anunțase pacea. Am plecat împreună cu câțiva colegi către satul vecin iar pe drum, una din fete mi-a oferit 4 caise încă verzi. Am alunecat pe iarbă oprindu-ne în ușa din lemn a barului care s-a deschis cu un scârțâit jalnic. Unul din colegi, fiul barbatului retardat din sat, s-a urcat în copac de unde a văzut totul. Eu nu îmi amintesc ce s-a întâmplat, dar stiu ca au ieșit trei soldați turci din bar și au început sa tragă în noi...


PS: e greu de povestit un vis

Primavara

Doua martisoare vorbesc pe masa de la targ.

-Am fost framantat, bagat la cuptor, smirgheluit, pictat, lacuit, bagat in targul asta ca sa ma ia in piept vre-o baba cu tate mari si dupa asta sa imi petrec vesnicia intr-o cutiuta cu vechituri de care femeia nu se poate desprinde.

-Nu e drept, vreau inapoi!

-Inapoi unde?

-...

-.............

-Hai sa-ti povestesc:

Astepta vara. Statea in pat si o astepta. Nu mai vroia la scoala, nu iesea cu nimeni...avea o relatie cu vara. Anotimpul VARA, da. Insa casa le-a luat foc si a trebuit sa iasa afara, fiind primavara . S-a simtit murdara, o tarfa. Nu stia cum sa remedieze situatia...ce sa mai zic de parinti, erau distrusi. Fata lor inebunise.

Au chemat un psiholog, un doctor, un preot, au apelat la ayurveda, au adus o vrajitoare...si ghici ce! S-au indragostit toti de cate un anotimp.

-Ai, ma lasi, ce-i cu povestirea asta! Care-i scopul?

-Asteapta!

-Ce?

-Finalul...asa, fata s-a dus in India. A inceput sa se prostitueze cerand in schimb un drum gratuit in cel mai apropiat oras. A ajuns in ritmul asta prin Japonia. A inceput sa lucreze la o fabrica de tigari.

-....

-........

-Gata?

-Da.

-Esti nebun!

Da,bine

Dialog.
Monolog.
Dialog.
- Mergi?
-Da.
(Păcat că a secat.)
-Ești gata?
-Stai să mă mai uit o dată.
Punct.
Pauză.
Zgomot de mașină de spălat.

Altă fabulație numită: ”Altă fabulație numită„

"E noapte, se văd stelele deja. Trebuie să fie 11.
Trebuie, dar nu e, am aproximat greșit, e 4 dimineața, am stat cam mult aici."
Am plecat și am lăsat cerșetorii în urmă.
"Autobuzele încă nu circulă, mai am o oră de așteptat și e cam frig." În noaptea
aia, pe care o amintesc, se anunțase că un tip furios scăpase din pușcărie, își
omorâse nevasta (din greșală- tocmai se mutau în casă noua și i-a scăpat televizorul
în cap). Așa că eram neliniștită, aș fi vrut să îl cunosc. Degeaba. A venit 16-le
(mult prea repede) și am plecat spre casă.
Nu știu dacă știți, dar se mai întâmplă ca atunci când vrei ceva cu adevărat, să
și obții. Până acum am vrut să fac o facultate, dar mi-a zis un student că mai bine
învăț singură acasă. Și astfel m-am hotărat să îl cunosc pe "criminal". L-am văzut
într-o poză la televizor și i-am schițat repede trăsăturile pe foaie. Avea părul
brun, un pic ondulat și vâlvoi (ca un tufiș), abia i se vedeau ochii, un nas mic,
buze de fată (precum o inimă) și părea neberbierit de o săptămână. Acum poate vă
imaginați că o să îl întâlnesc pe criminal. Ei bine, nu. Stați liniștiți. Oricum, s-a
luminat și trebuie să mă trezesc. Plec la muncă; tund iarbă, curăt piscine, plimb câini...câinii vor avea un rol foarte important în povestire.
Scuze că stric toată povestea dar oricum ați fi aflat. Îmi place să cânt.
Am iesit ieri într-un bar și am cunoscut un tip. E student la filosofie. Mi-a zis că
ma place și ar vrea să mai iesim. Mâine ne vom întâlni la biblioteca facultății. Îl
cheamă Zagreb.Nici el nu știe de ce, nu își cunoaște părinții să-i fi întrebat. Au
trecut doi ani și ne-am căsătorit. Ah, am uitat de câini; ei bine, m-au salvat într-o
iarnă. Mi-ar fi căzut un țurțure gigant în cap dacă nu ar fi început ei să alerge.
Oricum, am aflat despre Zagreb că nu făcuse nicio facultate, dar și el ar fi vrut, și
acum suntem studenți în anul 1 la filosofie. Aș fi vrut ca soțul meu să fie în
finalul povestirii criminalul, dar ar fi fost prea banal. M-am hotărât să îmi vizitez
vechii prieteni, cerșetorii. Nu i-am mai văzut de un an. Știam că o să-i găsesc tot
acolo..e un loc prea bun, e adăpost. Marian mi-a sărit în brațe și mi-a șoptit că
Paul venise la ei. Stătuse 5 luni și acum venea o data la 2 săptămâni, miercurea,
să-i viziteze. Era luni...Azi e deja miercuri. E 5 dimineața și Zagreb doarme.
Trebuie să dau cu banul...merg sau nu? se învârte în aer...se învârte, se învârte, se
învârte...se oprește, se învârte înapoi..se învârte..și cade în pat. Nu trebuie să
merg..spune "banul". Dar nu îmi pasă

PS: Paul era ”criminalul„ (în caz că nu reiese din povestire)

pisica

Râde ciob de oală...spartă. E spartă.
Aici s-a sfârșit relația.
Vaza (cu cenușa cainelui Avram) era acum peste tot. Iar cenușa.....era în narile, gurile și plămânii tuturor.
S-au despărțit. El a plecat să lucreze pe vapor și ea s-a făcut stewardeză.
Bunica ei a murit la doi ani de la întâmplare, iar pisica acesteia a fost adoptată de Ivan.
Ivan avea 10 ani. Îi lipsea urechea dreaptă și era retras, iar la piciorul drept avea un deget în plus. Îi plăcea foarte mult să scrie, umplând caietele cu texte vărsate ca pe o ceașcă de cafea.
Într-o zi, trecând pe lângă Taverna Scriitorilor, s-a simțit tentat să intre. S-a așezat la o masă și a comandat un pahar cu apă, începând să-i observe pe cei din jur, prinși în discuții mai mult sau mai puțin de folos. A rămas acolo până la 8 seara.
Cu o jumătate de oră înainte să plece, a venit la masa lui un om, îmbrăcat într-un costum elegant, roșu. Acesta, pe nume Stoica, începuse să scrie o piesă de teatru în care credea foarte mult. O începuse cu un an înainte, însă nu reușea să o finalizeze. De atunci cerea tuturor câte o variantă de încheiere a piesei, până ce, spera el, o va găsi pe cea potrivită.
Începutul piesei era simpu și cred că o să îl scriu mai încolo în caz că vă interesează.
Și cum spuneam, a venit la masa lui Ivan (care nu este eroul povestirii; nici el, nici Stoica...) L-a întrebat direct pe băiat dacă este dispus să lucreze pentru el. Îi trebuiau ideile unei minți nealterate de cotidian, de scandalul politic sau de iubiri de femeie. Ivan se uita nedumerit dar fără o frică anume. Au hotărât să se întâlnească a doua zi în Parcul Central la ”Scaun„..o stâncă în formă de...scaun.
S-au despărțit. Stoica a plecat la garsoniera închiriată de pe strada ”Cotnarul„ și nu era pedofil. S-a trântit în pat.
A doua zi, Ivan nu a ajuns la întâlnire din cauza parinților, care i-au interzis așa ceva. Stoica era nebun. A vrut să se arunce într-un râu, însă i s-a agățat sacoul de un fel de cârlig al podului și câțiva oameni în trecere l-au ”salvat„. N-a mai repetat povestea, s-a speriat prea tare.


Piesa suna cam așa:


ACTUL 1

Tabloul 1


O cameră cu pereți albi, plină cu borcane de sticlă pană la jumătate. În mijlocul lor stă Elena arătând un mare interes asupra muncii de lustruire a obiectelor.

Scena 1

ELENA: (căutând o poziție comodă) În borcanul ăsta verde aș pune doi licurici. De fapt aș pune cate doi în zece borcane și i-aș așeza în camera mea. Apoi aș dansa printre ei. Însă ar muri probabil; nu pot face asta. Vai, ce culoare frumoasă..aici o să culeg vara cireșele. Of, Edvard! ....


Și cam atât. Aici s-a oprit. Pentru mine e prea romantic..cel puțin așa pare..nu știu cine e Edvard și nici de ce ar dansa Elena printre licurici...să nu mai zic de ștersul borcanelor. Dar, gata, m-am ținut de promisiune și v-am arătat piesa. Merci dacă ați ajuns pâna aici cu lectura!