Ia-mă!

Spre sfârșitul săptămânii a spus că pleacă la mare singur și ghici ce? S-a întâlnit din nou cu Daria. Au multe să-și spună, însă dacă se vor muta împreună o să se strice totul. S-au mutat împreună și au stricat totul. Daria l-a părăsit : Zicu sforăia mult prea tare și lăsa mereu aragazul aprins. Nu s-a mai întors. El a rămas în același oraș și a vândut reviste. Le-a cercetat îndeaproape, le-a citit pe toate, a observat care se vinde mai bine, ce articole se citesc mai mult, așa că s-a gândit să scoata o revistă din ideile ce începeau să miroasă a stătut. Numele revistei era simplu : IA-MĂ! Ideea era urmatoarea: să publice orice, numai nu tâmpeniile mondene care făceau o revistă sa se vândă. Revista trebuia să conțină 6 pagini și să apară în fiecare oră timp de 12 ore pe zi. Dacă pierdeai un număr nu îl mai puteai recupera. Ea costa un sfert din prețul unei pâini; dacă prețul pâinii creștea, creștea și prețul revistei. Ea nu se tiparea. Era realizată manual. Acum, Zicu trebuia să angajeze 100 de oameni. Fiecare trebuia să realizeze o revistă cu 3 foi în timp de o oră: prima pagină era coperta ce conținea o literă, pe a doua era autoportretul autorului, a 3-a conținea un eveniment/imagine/colaj/poezie/praf/excrement de câine, etc, a 4-a era o pagină plina de observații asupra orei respective (cea de dinainte de vanzare) a 5-a era ba un autograf, ba o flegmă, iar ultima era goală-aparținea cumpăratorului. Improvizațiile erau binevenite. Dacă va avea succes, va mari numărul angajaților, pe care momentan îi plătea cu pretul a 20 de beri/săptămână. Ei lucrau 12 ore pe zi; fiecare. Erau chemați la interviu..și criteriile erau opuse celor normale...fără întrebări. Nu existau întrebări. Trebuia să-i spui la ce te gândești. Atât.