"E noapte, se văd stelele deja. Trebuie să fie 11.
Trebuie, dar nu e, am aproximat greșit, e 4 dimineața, am stat cam mult aici."
Am plecat și am lăsat cerșetorii în urmă.
"Autobuzele încă nu circulă, mai am o oră de așteptat și e cam frig." În noaptea
aia, pe care o amintesc, se anunțase că un tip furios scăpase din pușcărie, își
omorâse nevasta (din greșală- tocmai se mutau în casă noua și i-a scăpat televizorul
în cap). Așa că eram neliniștită, aș fi vrut să îl cunosc. Degeaba. A venit 16-le
(mult prea repede) și am plecat spre casă.
Nu știu dacă știți, dar se mai întâmplă ca atunci când vrei ceva cu adevărat, să
și obții. Până acum am vrut să fac o facultate, dar mi-a zis un student că mai bine
învăț singură acasă. Și astfel m-am hotărat să îl cunosc pe "criminal". L-am văzut
într-o poză la televizor și i-am schițat repede trăsăturile pe foaie. Avea părul
brun, un pic ondulat și vâlvoi (ca un tufiș), abia i se vedeau ochii, un nas mic,
buze de fată (precum o inimă) și părea neberbierit de o săptămână. Acum poate vă
imaginați că o să îl întâlnesc pe criminal. Ei bine, nu. Stați liniștiți. Oricum, s-a
luminat și trebuie să mă trezesc. Plec la muncă; tund iarbă, curăt piscine, plimb câini...câinii vor avea un rol foarte important în povestire.
Scuze că stric toată povestea dar oricum ați fi aflat. Îmi place să cânt.
Am iesit ieri într-un bar și am cunoscut un tip. E student la filosofie. Mi-a zis că
ma place și ar vrea să mai iesim. Mâine ne vom întâlni la biblioteca facultății. Îl
cheamă Zagreb.Nici el nu știe de ce, nu își cunoaște părinții să-i fi întrebat. Au
trecut doi ani și ne-am căsătorit. Ah, am uitat de câini; ei bine, m-au salvat într-o
iarnă. Mi-ar fi căzut un țurțure gigant în cap dacă nu ar fi început ei să alerge.
Oricum, am aflat despre Zagreb că nu făcuse nicio facultate, dar și el ar fi vrut, și
acum suntem studenți în anul 1 la filosofie. Aș fi vrut ca soțul meu să fie în
finalul povestirii criminalul, dar ar fi fost prea banal. M-am hotărât să îmi vizitez
vechii prieteni, cerșetorii. Nu i-am mai văzut de un an. Știam că o să-i găsesc tot
acolo..e un loc prea bun, e adăpost. Marian mi-a sărit în brațe și mi-a șoptit că
Paul venise la ei. Stătuse 5 luni și acum venea o data la 2 săptămâni, miercurea,
să-i viziteze. Era luni...Azi e deja miercuri. E 5 dimineața și Zagreb doarme.
Trebuie să dau cu banul...merg sau nu? se învârte în aer...se învârte, se învârte, se
învârte...se oprește, se învârte înapoi..se învârte..și cade în pat. Nu trebuie să
merg..spune "banul". Dar nu îmi pasă
PS: Paul era ”criminalul„ (în caz că nu reiese din povestire)
Trebuie, dar nu e, am aproximat greșit, e 4 dimineața, am stat cam mult aici."
Am plecat și am lăsat cerșetorii în urmă.
"Autobuzele încă nu circulă, mai am o oră de așteptat și e cam frig." În noaptea
aia, pe care o amintesc, se anunțase că un tip furios scăpase din pușcărie, își
omorâse nevasta (din greșală- tocmai se mutau în casă noua și i-a scăpat televizorul
în cap). Așa că eram neliniștită, aș fi vrut să îl cunosc. Degeaba. A venit 16-le
(mult prea repede) și am plecat spre casă.
Nu știu dacă știți, dar se mai întâmplă ca atunci când vrei ceva cu adevărat, să
și obții. Până acum am vrut să fac o facultate, dar mi-a zis un student că mai bine
învăț singură acasă. Și astfel m-am hotărat să îl cunosc pe "criminal". L-am văzut
într-o poză la televizor și i-am schițat repede trăsăturile pe foaie. Avea părul
brun, un pic ondulat și vâlvoi (ca un tufiș), abia i se vedeau ochii, un nas mic,
buze de fată (precum o inimă) și părea neberbierit de o săptămână. Acum poate vă
imaginați că o să îl întâlnesc pe criminal. Ei bine, nu. Stați liniștiți. Oricum, s-a
luminat și trebuie să mă trezesc. Plec la muncă; tund iarbă, curăt piscine, plimb câini...câinii vor avea un rol foarte important în povestire.
Scuze că stric toată povestea dar oricum ați fi aflat. Îmi place să cânt.
Am iesit ieri într-un bar și am cunoscut un tip. E student la filosofie. Mi-a zis că
ma place și ar vrea să mai iesim. Mâine ne vom întâlni la biblioteca facultății. Îl
cheamă Zagreb.Nici el nu știe de ce, nu își cunoaște părinții să-i fi întrebat. Au
trecut doi ani și ne-am căsătorit. Ah, am uitat de câini; ei bine, m-au salvat într-o
iarnă. Mi-ar fi căzut un țurțure gigant în cap dacă nu ar fi început ei să alerge.
Oricum, am aflat despre Zagreb că nu făcuse nicio facultate, dar și el ar fi vrut, și
acum suntem studenți în anul 1 la filosofie. Aș fi vrut ca soțul meu să fie în
finalul povestirii criminalul, dar ar fi fost prea banal. M-am hotărât să îmi vizitez
vechii prieteni, cerșetorii. Nu i-am mai văzut de un an. Știam că o să-i găsesc tot
acolo..e un loc prea bun, e adăpost. Marian mi-a sărit în brațe și mi-a șoptit că
Paul venise la ei. Stătuse 5 luni și acum venea o data la 2 săptămâni, miercurea,
să-i viziteze. Era luni...Azi e deja miercuri. E 5 dimineața și Zagreb doarme.
Trebuie să dau cu banul...merg sau nu? se învârte în aer...se învârte, se învârte, se
învârte...se oprește, se învârte înapoi..se învârte..și cade în pat. Nu trebuie să
merg..spune "banul". Dar nu îmi pasă
PS: Paul era ”criminalul„ (în caz că nu reiese din povestire)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu