dupa iluzia apusului apar stelele fantome

desi statea in intuneric, am distins parul usor valvoi si privirea pierduta dupa munti. sigur zambea, imi puteam da seama dupa barbie, dar era un zambet care afla adevarul. zambetul ala pe care il ai cand iti dai seama cat de ignorant ai fost. a ramas acolo pana dupa apus, vroia sa vada Closca cu pui inainte sa se intoarca.
adancea in pamant o creanga de stejar intr-un stil mecanic, inconstient, nascut dintr-o framantare mai veche care iesea la suprafata odata cu stelele. in intuneric vezi totul. respira incet, incordat, si privea din umbra asteptand.
doar ca ajungea in anumite conditii, iar una din ele era sa nu astepti.

jucarii pentru copii

Cautand intr-un sac de cuvinte,am ales unul la intamplare, sperand ca imi va fi de folos pe  drum. L am pus in buzunarul stang al camasii si am pornit spre locul ala care ma inalta mereu cu 2 cm de la sol atunci cand iti rosteam numele fara prima litera. M am oprit pe piatra de pe care mereu se vedea jumatate din mare si am stat sa o ascult. Cum imi canta ea asa frumos , ceva ma tot impingea in umar. Mi am intors privirea si am vazut un copil care isi invata jucaria de plus sa se imprieteneasca cu oamenii. De ce oare se ascundea in spatele jucariei? Era masca lui fara de care nu ar fi putut comunica.  Un bun mod de autoeducare inconstient dar cu rezultate certe. I am spus atunci, cu ce cuvinte mai aveam in buzunar...ah..mai aveam unul : incearca! Copilul a marit ochii si a plecat plangand spre mama lui care mi-a aruncat o privire uimita. I am zambit si m am indreptat spre mare.

intersectie de lumi si astri

lumile astea sunt foarte intortocheate. traiesc in 5 lumi acum. am inceput sa ma obisnuiesc, dar inca incurc familiile din fiecare lume, prietenii, iubitii, iubitele, joburile, orasele, hainele, mancarea....chiar si cremenele nu stiu pe unde le-am pus, mereu le caut in drona care ma urmareste zilnic prin casa..din cealalta lume. toti din jurul meu ma cred absent, ma trimit la psihiatru, la munte, in parc...poate imi revin. mi am luat notite, camerele mele sunt pline de texte si ilustratii care sa imi aminteasca rapid ce am de facut, unde ma aflu. in fiecare zi trebuie sa fiu in una din lumi si nu in ordine. pot sa dispar dintr-o lume tocmai cand imi facusem ceva bun de mancare si sa apar imediat in alta cand alerg in padure, urmarita de vre-un lup. e un pic stresant dar varietatea asta ma tine mereu cu mintea deschisa. cu dormitul este mai greu. se intampla sa adorm intr-o lume, iar in cealalta sa ma trezeasca seful in plina sedinta. mi-am schimbat multe joburi in lumea aia. care este de fapt lumea mea? cea in care ma simt cel mai bine? sau lumea mea este..cat cinci

asa a fost...frumos

Atentie, drum alunecos!...drum blocat...sens unic. Cum sa faca asta? Sa blochezi un drum cu sens unic si sa pui semnalizare asa tarziu? Se va face coada in spatele meu si nu e cale de intoarcere...nici nu pot merge inainte. Ma intind frumos pe spate...ma uit la nori, la Soare, la pasari, la stele, la Luna, la meteoriti, la bufnite, la lilieci, la rasarit, la apus, la muste, la albine...iar dincolo de astea..vad cum imi pica in par ceata asta groasa...cum incepe sa inghete si sa mi se impleteasca suvitele in turturi.

                                                                           SFARSIT

camp

Erzu Rum pe coasta; doi ostasi se apropie.
-vine o furtuna mare.cal cu steag galben dinspre apus, trebuie sa ne adapostim.
-pregatiti ranitele! ne apropiem de moarte si trebuie sa ii tinem piept. Culcat!
rasuna in toata valea, ostasii asculta imbratisand caii. un sunet ascutit taie vantul.

                                                      -

casca i se clatina pe cap de la frisoane. nu avea cum sa fie a lui, probabil un camarad mort i-a imprumutat-o. respiratia puternica misca firele de iarba care ii se lipeau de broboanele de transpiratie de pe nas. mai avea o jumatate de tigara pe care o aprinse si asculta sunetul focurilor lovindu-se de copaci.
                                                   
                                                        -

  

in bloom

fabula rasa

cu creta neagra imi scurtez un deget din umar.
obisnuiam sa musc cu degetul acela               fiecare iubit.
acum incerc sa ii astampar            ...
pe ei
pe ceilalti degeti,                                            cu celalalt umar, care sta usor intors catre tine.
nu ma intriga ceata, cat ma intriga claritatea.    in ceata
stiu ca ar mai putea fi ceva.                             in lucrurile clare,
ai impresia ca nu mai e nimic de ascuns.
dorm pe ceata asa cum dorm pe un pat imens si comod.
o inspir ca pe cel mai mare mister, pe care il expir multiplicat.

vad nevazutul si ma stapaneste, asa cum cateodata ma
                              stapanesc sa nu ma
                              gandesc...

spre normal si anormal si poate si paranormal.

3501170969090 ajunge la birou. Copacii sunt plini de poezii in care nu mai misca nicio frunza. Picura marunt si egal. 4630244676910 isi musca buza de jos, care incepe sa sangereze. Picatura traseaza o amintire reliefata pe barbie apoi pica, cu greu, pe camasa deschisa la culoare, abia calcata. Inca mai ies aburi din ea in ploaia londoneza. Sangele vibreaza in textura desirata.

ascunde ti auzul

hipnosugestiv, buric natang. plesneste spre sud un corp ceresc, schitat pe pielea genunchiului tau. se vrea o harta a mintii, dar va fi intotdeauna o pojghita impinsa de vre o forta. oarecare. principiile locomotorii nu ti sunt de folos atunci cand cazi de la o asa inaltime si ramai jumatate intepenit in asfalt. pe tot parcursul momentelor tale lucide esti desprins de lume. sustinuti de aer, vulturii te sacrifica.

cearceafuri albe

Dupa sani, cobori cateva trepte. O sa sune ca un xilofon la coborare, in note joase, usor funebre. Apoi o sa te odihnesti pe un damb, langa un lac si o sa privesti muntii din departare. Deasupra sunt tricourile albe , puse la uscat de ieri in cires. Scoarta iti zgarie un umar si, nestiind ce faci, deviezi drumul furnicilor. Tu nu vezi, dar ele planuiesc cum sa te duca in spatiul lor de provizii. Vise prea mari?  Doar pentru tine. Incep sa cada seminte de plopi si sa formeze vartejuri. Ninge la sfarsitul lui mai si te acopera ca pe un trunchi de copac cazut, uitat in padure.

un picior de pahar de vin priveste vinul

doua degete incrucisate gonesc catre mainile care stiu sa le imbratiseze. danseaza in ploaia de sunete albastre, in lumina prin care abia iti vezi oglindirea din vibratiile moleculelor din aer pe care le fac oamenii aia de pe scena. si vezi acolo cum misca cineva, departe de tot, speri sa te ajunga vreodata din urma, sau sa vina in intampinarea ta. cum o fi, dar sa te gaseasca. pana atunci te uiti in gol si visezi fericirea in locuri in care nu ai ce cauta. orbi. orbi si tristi. insa e cea mai frumoasa tristetea aia, pricinuita de neimplinirea celor mai frumoase vise.

Nani, nani, puisor, 
Nani, nani, dormi usor, 
Nani, nani, puisor, 
Nani, nani, dormi usor, 
Ca mama te-o legana, 
Si din gura ti-o canta. 
Nani, nani, puisor, 
Nani, nani, dormi usor, 
Nani, nanï.

Pe aici, pe intuneric.

 Cum inaintezi, nestiind drumul? Toti mergem pe intuneric. Intunericul este sensibil ca o rana, te imbraca, dezbracat fiind, iti face ochii mari, te face mai frumos, mai destept, mai increzator, te mangaie si nimeni nu vede, te dezleaga, te lasa sa levitezi, sa privesti in gol, sa te scarpini. Te fura si te poarta in brate. Iti inchide pleoapele si te saruta pe frunte chiar inainte sa rasara Soarele.

un tricou, doi tricou, trei tricou

Si cum cautam un tricou printre hainele inghesuite din Mini Prix, am retrait un sentiment. De cautare, da. Nu stiam cum o sa arate, nu stiam daca il voi gasi, dar stiam ca il voi recunoaste. Da, el mi se potriveste. Ma regasesc in el. Uite! M-as imbraca chiar acum cu el si l-as purta prin tot orasul pentru ca sunt fericita ca l-am gasit. Acum, alte tricouri care mi-au placut demult, stau invechite in raft, sau in cel mai bun caz, le-am dat altcuiva sa le poarte. Viata e plina de tricouri vechi si noi.

predispus la inflorire si abandon

Peste scara se intinde negura gandurilor lumii fizice, finite. Se transforma intr-un vartej apoi intra ca intr-o scurgere in urechea ta. Acolo ramane ca samanta pe pamant fertil si creste si in sus si in jos, ca firul ierbii. Iese apoi pe nas, pe ochi, pe gura si te umplii de flori albe. Esti un buchet de crini. Nu mai poti clipi, vorbi, respira. Si traiesti acolo, cumva. Stii tu cum ; privesti florile din fata ta cum incep sa ofileasca pentru ca nu stai cu capul in apa si cu picioarele in pamant. Planteaza-te.

aici a stagnat firul ierbii

Rosia    dupa cum m-a dus capul . pentru stanga, apasati rosu .

VSEN

Refugiul dintre stanci era mai luminos decat ieri; iar ieri, mai 

luminos decat alaltaieri. Se impartea in patru parti: in N-E erau 

preotii, in S-E erau oamenii de rand, in S-V erau desfranatii, si in 

N-V erau fecioarele. Deasupra era mereu cer instelat; invatasera 

asadar harta Lumii in reflexie, istoria Pamantului, taria Sufletului, 

intinderea Marilor si gandurile Celor din Jur. Murmurau seara si 

aplaudau dimineata, la rasarit. Ploua cu stele si aroma de lacramioare 

atunci cand rasarea luna. Iar cand ploua, se umpleau de noroi galben din argila. 

Internshipiada CRIM II

Ai de ales între 700 de poziții de internship în 70 de ONG-uri. Te preocupă drepturile omului, problemele de mediu, urbanismul, egalitatea de șanse, antidiscriminarea, dezvoltarea comunitară sau alte domenii de implicare cetățenească? Intră în Internshipiada CRIM (ediția a II-a)! Apropo, cercetătorii spun că voluntariatul contribuie substanțial la creșterea nivelului de fericire, știai?http://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=448&cHash=ceb1ca35f4acd3dfc90714f50e675a75

rupere de sine

vine dinspre sud
pe vant calare.

racoare.

supa e calda si taiteii sunt foarte lungi.

anotimpul asta
nu se mai termina,
asa cum nu s-a mai terminat nici cel de dinainte.
ceva imi spune ca e acelasi.

cati vin?
cei apropiati, probabil.
da, face 25.

un ceai , da.
din partea mea, pentru ea.

iti doresc tot binele din lume!
sa fiti sanatosi, tu si familia ta, fericiti, numai bucurii, noroc! va pupam!

cam asa se incheiau conversatiile.
cele scurte, de sarbatori.
alea lungi erau incheiate de soneria de la usa.
noroc cu vecinii.

sirop de visine sau visine?
visine agatate de clavicula.

imi place sa le mananc de acolo.
sa ma rup de sine.

balconul e cu geam sau fara geam?

Sa-mi spui cand primesti mesajul. De fapt, il vei citi doar in anumite conditii, trebuie sa se abureasca geamul de la balcon. Pe geamul meu sta scris acum acelasi mesaj si imi imaginez ca sunt tu si incerc sa simt ce ai putea simti tu. Dar nu simt nimic. Tricourile mele albe se tot misca de la vant, e o lumina rosiatica, probabil o sa ploua in curand si se simte praful de pe bulevard. Pe spatarul de la scaun sta scris: "am plecat la ai mei, ma intorc maine" si ma tot intreb cine a scris..oare s-a mai intors? Ma asez pe scaun si ma uit la unghiile de la picioare, seamana cu ale tatalui meu, sunt patratoase si am monturi ca bunicul. Imi scufund degetele intr-un lighean cu apa rece si astept sa imi urce frigul pana la coate, apoi schimb repede in ligheanul cu apa calda. Imi place sa experimentez senzatii noi. Ah, David avea geam la balcon, nu tu...

Duomo di Carrara

si cum ma plimbam pe strazile inguste, pavate, tot dadeam de piatete mici. Fantani la orice pas, cu lei care imi racoreau gatul ca o ghilotina. Multe scootere cu tipi pe care ii salutam din priviri. S-au oferit sa ma conduca pana la destinatie, dar a trebuit sa i refuz. Nu aveam destinatie. Am zarit printre casele rosii o imensitate alba...ceva se anunta cu trambite in cutia mea toracica. Era un Dom. Domul din Carrara. Il descoperisem inainte de cele din Firenze si Sienna ( care m-au lasat fara suflare mult timp ).

L-am ocolit, l-am admirat intepenita pe o piatra de marmura de la intrare. Din spatele meu se auzeau niste pasi apropiindu-se. Era Veronica. O tipa din Cehia, care invatate limba romana. M-a invitat inauntru. Avea cheile de la o camera din Dom unde se afla orga la care canta in fiecare seara. Am intrat in imensitatea alba, intr-un loc in care nu as fi avut vredata acces si am ascultat, tremurand de frig, cum suna orga sub mainile Veronicai.  Da, am pierdut doua lacrimi, dar am castigat un moment pe care nu am mai avut ocazia sa-l retraiesc.

vrei crengi? click ACOLO

THERE

sau poate ca vrei sa alegi celalalt drum, sau celalalt, sau celalalt ....sau

Cum sa ajungi la o discutie despre frenezie, plecand de la cuvantul prezumtiv ? Pai daca vorbim la modul prezumtiv, sigur ajungem si la frenezie. Insa va fi nevoie de cateva luni de discutii, ipoteze, introspectie, brainstorming, alergat in parc si oxigenat creierul, baut multa apa, dormit suficient...asta daca nu devi frenetic intre timp din cauza solicitarii. Daca se intampla asta, nu mai insista. Trebuie sa iei o pauza.  De cativa ani. Du-te in alta tara, fa-ti o familie, iubeste, inseala, divorteaza si ramai singur. O sa vezi ca inainte era mai bine si o sa apreciezi mai mult ce nu aveai. Apoi fa-ti o afacere, trebuie sa ajungi foarte bogat . Da-ti toata averea in scopuri nobile si muta-te la tara. Acolo sa lucrezi pamantul, sa culegi roadele si sa te bucuri de liniste. Inainte sa mori, gandeste-te ce ai fi facut daca nu existau prezumtia si frenezia. Si trimite o vedere de dincolo.

FilipiliF

In aproape luna decembrie tin fereastra deschisa . Poate ca sunt 4 grade C afara insa am nevoie de ceva cu minus. Vodka rece cu lapte. Sigur nu asta e solutia insa imi da senzatia de usoara relaxare a neuronilor.  Ca sa termin cu descrierea de inceput, afara se mai aud frunze pe care le deranjeaza vantul, ceva pasi de noapte, sunet de oras in departare si gandurile mele. Iar pisica ma tot roaga sa ne jucam, dar pentru ca sunt absenta, se incolaceste in cutia in care au fost acuarelele.

Povestea asta este simpla insa mie imi place sa o complic. 

Tara asta in care m-am nascut are forma unui peste care a iesit din mare si se zbate pe uscat de cand s-a desprins de lume. Se sufoca incet, incet, iar noi o ajutam sa moara mai repede. Ca sa nu o mai vedem suferind ne-am gandit sa o vindem pe bucati pentru a nu ne mai simti responsabili de biata muribunda. Ceilalti sunt bucurosi sa stoarca ultima forma de viata din ea, deasupra lor. Stau cu gurile larg deschise si parca nu se mai satura. Incredibil ce stomac imens au!

Cativa oameni din Tara Pestelui, nemultumiti de aceasta veche situatie care se agraveaza, se arunca pe vene si scandeaza. Inoata impotriva curentului, in sangele care incepe sa se inchege si sa-i inghita, sa-i pietrifice.

Am inchis geamul iar luna pare mult prea departe . O las acolo si ma intorc aici langa voi, pe scaunul cu lipsa de idei. Introvertit si succinct dezic : nu e de dragoste.

Si totul sta acolo in spatele ideii de text. De cum am pus mana pe tastatura am stiut asta. Dar o sa neg in continuare .

Pentru ca inca sunteti aici, voi trece la adevarata poveste.

Incepe intr-un oras mare, murdar, aglomerat, galagios, autodistructiv , iluminat de acei oameni care au inca forta sa faca asta. Eu ma plimb frumos in lumina pe care ei ne-o confera si ma bucur ca pot vedea  ceva macar cu ajutorul lor.  Atunci cand se intuneca, alerg spre urmatoarea persoana care imi poate lumina calea, insa daca fac ceva gresit , aceasta  inchide ochii si raman iar in intuneric.

In orasul asta in care asa merg lucrurile, am cunoscut in ultimile 5 luni mai multi oameni decat am cunoscut eu in altele 3. O cauza comuna ne-a aruncat in aceeasi groapa a nemultumitilor, pe buna dreptate si ne-am imbratisat ideile. Poate ca o persoana de acolo care mi-a luminat calea,  mi-a intunecat-o acum atat de tare, incat  zac in intuneric si merg pe coate de frica sa nu ma lovesc de alti rataciti.

Insa intr-o lume paralela se intampla lucruri mai concrete. La ceva intersectii de meridiane si paralele de pe Planeta asta albastra , un baiat de 27 de ani isi facea bagajele. Pleca de la familia adoptiva . Casa aia in care crescuse de la 4 ani, ramasese in acelasi stadiu de cand ajunsese acolo. Cu nevoia de schimbare gata sa explodeze din buricele degetelor, trase fermoarul trolarului si lua un taxi catre aeroport. Primul zbor cu avionul.

Si a cuplat centura de siguranta si a asteptat. I-a ramas intiparit in minte sunetul pe care il faceau aripile cand isi desfaceau extensiile. Un scartait placut, futurist, de o tehnologie fina. Crescendo si descrescendo. Ar fi ascultat asta la nesfarsit. Pana aici se simtea ca intr-o masina de curse si simtea cum sufletul lui fuge, insa trupul ii ramane in casa veche…sau invers. Abia mai respira . Asa isi imagina calatoria in timp. Acum era suspendat de ganduri.

La aeroport il asteptau atat Nimeni cat si Toti cei aflati acolo, cu atata rabdare, incat aceasta calatorie putea dura si 3 luni.

Hazardul nu era prea sanatos in perioada asta a anului, incat l-a aruncat tocmai in coada de peste.  S-a cazat gratuit la cortul pe care il carase cu el, pe o plaja la care ajunsese, cu numele de Corbul. Nisipul era plin de scoici si fecale de meduze, alge uscate si pietre, colorate cat stateau in apa si albe ca varul pe uscat. A vrut sa-si faca un colier dar s-a razgandit. A luat insa o piatra pe care s-a incurajat el sa o tina in cort in caz ca-l ataca vre-un bastinas. Era cam 1 dupa amiaza si il apucase o foame de reusa sa auda gandurile stomacului care Il injurau ca a plecat de acasa. S-a plimbat pe plaja spre sud si a dat de un grup de oameni. Doi baieti si 3 fete jumatate. Adresandui-se acelei  jumatati de fata, deoarece credea el ca ii este superior si isi putea ascunde emotiile, facu un semn pe burta cum ca ii e foame.

-          Nu pe plaja ! spuse ea.

Baiatul de 27 de ani, incurcat, se intoarse la cortul lui si se uita in gol. Oare ce a vrut sa zica?

Dupa doua zile de inot, somn, facut harta locului explorat si mancat guvizi se hotara sa intrebe cum sa ajunga in capitala .

S-a gandit sa-si cumpere o bicicleta si sa faca drumul asta pedaland si cunoscand coada asta de peste mai bine.  

A fost epuizat, infometat.

Am zis ca nu are sens sa umplu cateva zeci de pagini cu aceasta calatorie initiatica prin sudul Dobrogei, printre eoliene si praf de zona arida. Nu-i un peisaj prea de luat in seama  si e cam pustiu. Oricum, omului i-a placut. Asa-i cand vezi ceva nou.

Ah, Bucuresti!

Asta-i un capitol nou.

BUCURESTI 

Capitolul asta care cred ca e primul, incepe cam pe la un an de cand baiatul de 27 de ani ajunge in Bucuresti. Hai sa-I dau un nume. Sa-I zicem Filip. Pe iubita lui, cu care va ramane in final, o va chema Sofia, dar inca nu a cunoscut-o. Oricum nu stiu daca va fi ultima.

Descoperise blocurile cu apartamente inghesuite, imbracate in rufe puse la uscat, cu baietii care stau cu telefoanele in mana, cu fetele care stau cu telefoanele in mana, cu mamele care stau cu telefoanele in mana si cu tatii care stau cu telefoanele in mana. Saracii batrani, nimeni nu se mai uita la ei. Daca s-ar fi petrecut actiunea atunci cand aveam vre-o 5 ani as fi descris asa :

Descoperise blocurile cu apartamente inghesuite, imbricate in rufe puse la uscat, cu baietii care joaca football in spatele blocului de parca ar iesit fiecare din placenta cu tot cu minge, de fetele care nu se mai satura sa faca turtite din pamant si supa din stir, ardei iute si agude. Mamele sunt la munca, tatii la fel ; bunica face un cuptor plin de paine, ostropelul e pe foc, nalangatele isi asteapta si ele randul, iar bunicul sta in gradina pe scaun langa ardei si mai muta furtunul cand se umple randul de apa. Afara e cald, e mijlocul verii, si satul e inca in viata.

Dar suntem in Bucuresti. In epoca in care telefonul este extensia unora, datorita careia acestia supravietuiesc. (de vazut Atlasul de mitocanie urbana ).

Lasand la o parte acesti oameni, Filip s-a acomodat repede in spatiul asta bucurestean  in care perinda  un aer de artist nedescoperit si neinteles mai ales de sine, prea comod sa faca ceva pentru recunoastere. Laudele sunt binevenite.  A inteles de ce sunt multi talentati la compus texte (birocratia) , de ce fugi de controlori (de ce nu?), de ce sa nu mergi totusi cu RATB ul (chiar daca vrei sa bifezi o calatorie, niciodata nu o sa ajungi la compostator) si de ce ne plac totusi lucrurile astea. E un dezechilibru armonios. O relatie de care nu te plictisesti. Si cateodata….bine ca exista carti, altfel ar fi greu sa ti traiesti doar propria viata.

Era la bere cu Idan zis Frida si Doru cand a cunoscut-o pe fata cu gatul lung. Pana sa-I afle numele asa o numea in sinea lui. Aparuse  ca o floare in Under World. Era gatita ca pentru un eveniment la Ateneu. Mandra, cu privirea mereu pe langa oameni, comanda singurul cocktail de acolo, o vodka orange. Fuma tutun de la Bali Shag . Avea o dexteritate in a face tigarile, parca le scotea gata facute din maneca ce se termina cu 3 randuri din dantela crem. Asa ca s-a dus la ea si i-a cerut sa-i faca o tigara.

Urmeaza statia Eroiilor cu peronul pe partea stanga. S-au deschis usile si a intrat Idan cu un ruxac mai mare decat el, parea o cocoasa fara sfarsit care ii spulbera cutia toracica, cu un cort atasat de ruxac, snowboard intr-o mana si vorbind la telefon:

-          Da, mama am ajuns. Hai, dormi linistita. Nu te mai sun, ma bag in dus si apoi dorm. Ne vedem maine. Noapte buna, va pup!

Asa l-a cunoscut Filip pe Idan. L-a ajutat sa-si care bagajele;  descoperisera ca sunt vecini de bloc. Si aveau multe altele in comun.

TO BE CONTINUED