FilipiliF

In aproape luna decembrie tin fereastra deschisa . Poate ca sunt 4 grade C afara insa am nevoie de ceva cu minus. Vodka rece cu lapte. Sigur nu asta e solutia insa imi da senzatia de usoara relaxare a neuronilor.  Ca sa termin cu descrierea de inceput, afara se mai aud frunze pe care le deranjeaza vantul, ceva pasi de noapte, sunet de oras in departare si gandurile mele. Iar pisica ma tot roaga sa ne jucam, dar pentru ca sunt absenta, se incolaceste in cutia in care au fost acuarelele.

Povestea asta este simpla insa mie imi place sa o complic. 

Tara asta in care m-am nascut are forma unui peste care a iesit din mare si se zbate pe uscat de cand s-a desprins de lume. Se sufoca incet, incet, iar noi o ajutam sa moara mai repede. Ca sa nu o mai vedem suferind ne-am gandit sa o vindem pe bucati pentru a nu ne mai simti responsabili de biata muribunda. Ceilalti sunt bucurosi sa stoarca ultima forma de viata din ea, deasupra lor. Stau cu gurile larg deschise si parca nu se mai satura. Incredibil ce stomac imens au!

Cativa oameni din Tara Pestelui, nemultumiti de aceasta veche situatie care se agraveaza, se arunca pe vene si scandeaza. Inoata impotriva curentului, in sangele care incepe sa se inchege si sa-i inghita, sa-i pietrifice.

Am inchis geamul iar luna pare mult prea departe . O las acolo si ma intorc aici langa voi, pe scaunul cu lipsa de idei. Introvertit si succinct dezic : nu e de dragoste.

Si totul sta acolo in spatele ideii de text. De cum am pus mana pe tastatura am stiut asta. Dar o sa neg in continuare .

Pentru ca inca sunteti aici, voi trece la adevarata poveste.

Incepe intr-un oras mare, murdar, aglomerat, galagios, autodistructiv , iluminat de acei oameni care au inca forta sa faca asta. Eu ma plimb frumos in lumina pe care ei ne-o confera si ma bucur ca pot vedea  ceva macar cu ajutorul lor.  Atunci cand se intuneca, alerg spre urmatoarea persoana care imi poate lumina calea, insa daca fac ceva gresit , aceasta  inchide ochii si raman iar in intuneric.

In orasul asta in care asa merg lucrurile, am cunoscut in ultimile 5 luni mai multi oameni decat am cunoscut eu in altele 3. O cauza comuna ne-a aruncat in aceeasi groapa a nemultumitilor, pe buna dreptate si ne-am imbratisat ideile. Poate ca o persoana de acolo care mi-a luminat calea,  mi-a intunecat-o acum atat de tare, incat  zac in intuneric si merg pe coate de frica sa nu ma lovesc de alti rataciti.

Insa intr-o lume paralela se intampla lucruri mai concrete. La ceva intersectii de meridiane si paralele de pe Planeta asta albastra , un baiat de 27 de ani isi facea bagajele. Pleca de la familia adoptiva . Casa aia in care crescuse de la 4 ani, ramasese in acelasi stadiu de cand ajunsese acolo. Cu nevoia de schimbare gata sa explodeze din buricele degetelor, trase fermoarul trolarului si lua un taxi catre aeroport. Primul zbor cu avionul.

Si a cuplat centura de siguranta si a asteptat. I-a ramas intiparit in minte sunetul pe care il faceau aripile cand isi desfaceau extensiile. Un scartait placut, futurist, de o tehnologie fina. Crescendo si descrescendo. Ar fi ascultat asta la nesfarsit. Pana aici se simtea ca intr-o masina de curse si simtea cum sufletul lui fuge, insa trupul ii ramane in casa veche…sau invers. Abia mai respira . Asa isi imagina calatoria in timp. Acum era suspendat de ganduri.

La aeroport il asteptau atat Nimeni cat si Toti cei aflati acolo, cu atata rabdare, incat aceasta calatorie putea dura si 3 luni.

Hazardul nu era prea sanatos in perioada asta a anului, incat l-a aruncat tocmai in coada de peste.  S-a cazat gratuit la cortul pe care il carase cu el, pe o plaja la care ajunsese, cu numele de Corbul. Nisipul era plin de scoici si fecale de meduze, alge uscate si pietre, colorate cat stateau in apa si albe ca varul pe uscat. A vrut sa-si faca un colier dar s-a razgandit. A luat insa o piatra pe care s-a incurajat el sa o tina in cort in caz ca-l ataca vre-un bastinas. Era cam 1 dupa amiaza si il apucase o foame de reusa sa auda gandurile stomacului care Il injurau ca a plecat de acasa. S-a plimbat pe plaja spre sud si a dat de un grup de oameni. Doi baieti si 3 fete jumatate. Adresandui-se acelei  jumatati de fata, deoarece credea el ca ii este superior si isi putea ascunde emotiile, facu un semn pe burta cum ca ii e foame.

-          Nu pe plaja ! spuse ea.

Baiatul de 27 de ani, incurcat, se intoarse la cortul lui si se uita in gol. Oare ce a vrut sa zica?

Dupa doua zile de inot, somn, facut harta locului explorat si mancat guvizi se hotara sa intrebe cum sa ajunga in capitala .

S-a gandit sa-si cumpere o bicicleta si sa faca drumul asta pedaland si cunoscand coada asta de peste mai bine.  

A fost epuizat, infometat.

Am zis ca nu are sens sa umplu cateva zeci de pagini cu aceasta calatorie initiatica prin sudul Dobrogei, printre eoliene si praf de zona arida. Nu-i un peisaj prea de luat in seama  si e cam pustiu. Oricum, omului i-a placut. Asa-i cand vezi ceva nou.

Ah, Bucuresti!

Asta-i un capitol nou.

BUCURESTI 

Capitolul asta care cred ca e primul, incepe cam pe la un an de cand baiatul de 27 de ani ajunge in Bucuresti. Hai sa-I dau un nume. Sa-I zicem Filip. Pe iubita lui, cu care va ramane in final, o va chema Sofia, dar inca nu a cunoscut-o. Oricum nu stiu daca va fi ultima.

Descoperise blocurile cu apartamente inghesuite, imbracate in rufe puse la uscat, cu baietii care stau cu telefoanele in mana, cu fetele care stau cu telefoanele in mana, cu mamele care stau cu telefoanele in mana si cu tatii care stau cu telefoanele in mana. Saracii batrani, nimeni nu se mai uita la ei. Daca s-ar fi petrecut actiunea atunci cand aveam vre-o 5 ani as fi descris asa :

Descoperise blocurile cu apartamente inghesuite, imbricate in rufe puse la uscat, cu baietii care joaca football in spatele blocului de parca ar iesit fiecare din placenta cu tot cu minge, de fetele care nu se mai satura sa faca turtite din pamant si supa din stir, ardei iute si agude. Mamele sunt la munca, tatii la fel ; bunica face un cuptor plin de paine, ostropelul e pe foc, nalangatele isi asteapta si ele randul, iar bunicul sta in gradina pe scaun langa ardei si mai muta furtunul cand se umple randul de apa. Afara e cald, e mijlocul verii, si satul e inca in viata.

Dar suntem in Bucuresti. In epoca in care telefonul este extensia unora, datorita careia acestia supravietuiesc. (de vazut Atlasul de mitocanie urbana ).

Lasand la o parte acesti oameni, Filip s-a acomodat repede in spatiul asta bucurestean  in care perinda  un aer de artist nedescoperit si neinteles mai ales de sine, prea comod sa faca ceva pentru recunoastere. Laudele sunt binevenite.  A inteles de ce sunt multi talentati la compus texte (birocratia) , de ce fugi de controlori (de ce nu?), de ce sa nu mergi totusi cu RATB ul (chiar daca vrei sa bifezi o calatorie, niciodata nu o sa ajungi la compostator) si de ce ne plac totusi lucrurile astea. E un dezechilibru armonios. O relatie de care nu te plictisesti. Si cateodata….bine ca exista carti, altfel ar fi greu sa ti traiesti doar propria viata.

Era la bere cu Idan zis Frida si Doru cand a cunoscut-o pe fata cu gatul lung. Pana sa-I afle numele asa o numea in sinea lui. Aparuse  ca o floare in Under World. Era gatita ca pentru un eveniment la Ateneu. Mandra, cu privirea mereu pe langa oameni, comanda singurul cocktail de acolo, o vodka orange. Fuma tutun de la Bali Shag . Avea o dexteritate in a face tigarile, parca le scotea gata facute din maneca ce se termina cu 3 randuri din dantela crem. Asa ca s-a dus la ea si i-a cerut sa-i faca o tigara.

Urmeaza statia Eroiilor cu peronul pe partea stanga. S-au deschis usile si a intrat Idan cu un ruxac mai mare decat el, parea o cocoasa fara sfarsit care ii spulbera cutia toracica, cu un cort atasat de ruxac, snowboard intr-o mana si vorbind la telefon:

-          Da, mama am ajuns. Hai, dormi linistita. Nu te mai sun, ma bag in dus si apoi dorm. Ne vedem maine. Noapte buna, va pup!

Asa l-a cunoscut Filip pe Idan. L-a ajutat sa-si care bagajele;  descoperisera ca sunt vecini de bloc. Si aveau multe altele in comun.

TO BE CONTINUED