Belic

Îmi întind picioarele după 34 km de mers pe jos, îmi las parul țepos in iarba înaltă și închid ochii. Au trecut ... nu știu câte zile, câte nopți, câte țigări, de când nu ți-am văzut chipul. In mâna stângă am moneda de la tine, o plimb printre degete de cate ori luam o pauza de război..probabil au mai obosit și ei, sau poate i-am împușcat.
Mă uit spre cer când vreau să-ți reconstruiesc chipul și devine mai greu in fiecare zi, pierd piese din tine pe front. Clipesc des, mi s-au uscat ochii de la vânt și de la singuratatea soldaților..prieteni de suferință am..multi. Suntem departe de a deveni oameni.
Poate vom câștiga...însă ieri am călătorit spre Lună, m-am uitat înapoi și ne-am văzut de acolo, alergând debusolați pe câmpii după .. ceva atât de greu de înțeles..era un concept, nu îmi era foarte clar, dar părea neimportant.
Poate că și dragostea mea pentru tine arata că un gând rătăcit printre copaci, dar copacii au înflorit pe unde a trecut gândul.
Te iubesc cu ceea ce e dincolo de neputința mea, cu forța stelelor de necuprins..
Eu mă ridic.. avem un far de dărâmat..