E partea aia din zi pe care deseori o ratez. E atat de usor de atins si totusi ca un miraj, imi scapa printre degete atunci cand decid sa mai dorm un pic.
E promisiunea planurilor reusite, ea imi ofera acel timp si spatiu in care imi manifest partea practica, acolo traieste versiunea mea de antreprenoare, de tobosarita, de mare artista...
Acolo sunt toate sperantele mele si le ating din cand in cand atunci cand corpul si creierul decid sa ma ridice din pat.
De cele mai multe ori ma trezesc pentru cafeaua cu lapte si miere. Ma gandesc la gustul ei de pe la 7 seara si sper ca in 12 ore ma va imbratisa mirosul ei.
Dar tot la 10 reusesc sa o gust...
Urasc diminetile...sunt atat de pretioase, atat de greu de atins si totusi ma asteapta mereu in acelasi loc, la aceeasi ora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu