Catre miazanoapte, un cavaler inalt, cu umeri lati cat Poarta Cetatii, imbratisa cu calcaiele, burta unei iepe gestante, saltand la fiecare pas. Pielea maslinie ii stralucea in lumina palida a Lunii aproape pline, care se oglindea timid in cate o baltoaca de pe marginea drumului, ramase de la ploaia din noaptea trecuta.
Cazut intr o stare de somnolenta, gatul abia ii sustinea tzeasta bruneta, iar bretonul ii aluneca in salturi pe obrazul drept. Parea lipsit de griji daca il priveai de la o distanta de 20 de pasi, dar cand te apropiai, ii vedeai cateva cute pe frunte, ramase de la o durere intensa.
Usor, usor, incepea sa se simta miros de lemn ars, iar un fum subtire ca o sageata, impungea cerul. Acest cavaler al nostru a strans pumnii pe haturi si cu o voce de trubadur si-a soptit :
-Care-mi esti in cale?
joi, 5 decembrie 2019
un drum de pamant
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu