cum potolești valurile

Vârful degetelor de la picioare abia ating marea. Te uiți în larg, inspiri adânc stropii sărați de la mal și strănuți.
Din stomac îți sare peștișorul argintiu, zbătându-se în aer, plonjând apoi cu grație între valuri.
Face 2-3 cercuri în apă apoi îți vorbește:
-Eu sunt primul tău gând! Mă numesc Sebastian.
-Buna Sebastian! spui din automatism.
-M-ai scăpat din minte și mi-ar plăcea să mă iei înapoi, nu-mi prea place apa sărată.
-Făra supărare, dar și tu ești cam sărat. Mă bucur că ai plecat; pe de-o parte a fost și dorința ta.
-Mă presau alte gânduri și nu reușeam să mă mai fac auzit, ce puteam face? Aș vrea înapoi...
-Eu as putea să te înghit, dar fript sau prăjit..sau la cuptor. Voi peștii nu sunteți prea plăcuți cruzi.
-Voi pleca.
-Drum bun, Sebastian!
-Pe curând, Linda!