Belic

Îmi întind picioarele după 34 km de mers pe jos, îmi las parul țepos in iarba înaltă și închid ochii. Au trecut ... nu știu câte zile, câte nopți, câte țigări, de când nu ți-am văzut chipul. In mâna stângă am moneda de la tine, o plimb printre degete de cate ori luam o pauza de război..probabil au mai obosit și ei, sau poate i-am împușcat.
Mă uit spre cer când vreau să-ți reconstruiesc chipul și devine mai greu in fiecare zi, pierd piese din tine pe front. Clipesc des, mi s-au uscat ochii de la vânt și de la singuratatea soldaților..prieteni de suferință am..multi. Suntem departe de a deveni oameni.
Poate vom câștiga...însă ieri am călătorit spre Lună, m-am uitat înapoi și ne-am văzut de acolo, alergând debusolați pe câmpii după .. ceva atât de greu de înțeles..era un concept, nu îmi era foarte clar, dar părea neimportant.
Poate că și dragostea mea pentru tine arata că un gând rătăcit printre copaci, dar copacii au înflorit pe unde a trecut gândul.
Te iubesc cu ceea ce e dincolo de neputința mea, cu forța stelelor de necuprins..
Eu mă ridic.. avem un far de dărâmat..

cum potolești valurile

Vârful degetelor de la picioare abia ating marea. Te uiți în larg, inspiri adânc stropii sărați de la mal și strănuți.
Din stomac îți sare peștișorul argintiu, zbătându-se în aer, plonjând apoi cu grație între valuri.
Face 2-3 cercuri în apă apoi îți vorbește:
-Eu sunt primul tău gând! Mă numesc Sebastian.
-Buna Sebastian! spui din automatism.
-M-ai scăpat din minte și mi-ar plăcea să mă iei înapoi, nu-mi prea place apa sărată.
-Făra supărare, dar și tu ești cam sărat. Mă bucur că ai plecat; pe de-o parte a fost și dorința ta.
-Mă presau alte gânduri și nu reușeam să mă mai fac auzit, ce puteam face? Aș vrea înapoi...
-Eu as putea să te înghit, dar fript sau prăjit..sau la cuptor. Voi peștii nu sunteți prea plăcuți cruzi.
-Voi pleca.
-Drum bun, Sebastian!
-Pe curând, Linda!

un drum de pamant

Catre miazanoapte, un cavaler inalt, cu umeri lati cat Poarta Cetatii, imbratisa cu calcaiele, burta unei iepe gestante, saltand la fiecare pas. Pielea maslinie ii stralucea in lumina palida a Lunii aproape pline, care se oglindea timid in cate o baltoaca de pe marginea drumului, ramase de la ploaia din noaptea trecuta.
Cazut intr o stare de somnolenta, gatul abia ii sustinea tzeasta bruneta, iar bretonul ii aluneca in salturi pe obrazul drept. Parea lipsit de griji daca il priveai de la o distanta de 20 de pasi, dar cand te apropiai, ii vedeai cateva cute pe frunte, ramase de la o durere intensa.
Usor, usor, incepea sa se simta miros de lemn ars, iar un fum subtire ca o sageata, impungea cerul. Acest cavaler al nostru a strans pumnii pe haturi si cu o voce de trubadur si-a soptit :
-Care-mi esti in cale?