.....

un elefant se legăna

Pânză de păianjen. 4 elefanți. Cântec pe fundal: ”Un elefant, se legăna....”

Păianjenul are ochii injectați, tocmai mâncase ciuperci.

*Primul elefant este pregătit să se urce pe pânză, dar când se apropie, un șoarece îi taie calea și elefantul moare de frică.

*Al doilea elefant este pregătit să se urce pe pânză. Face un pas. Se oprește. face alt pas. Începe să tremure. Păianjenul mai scoate o ciupercă și suflă fumul spre elefant.

Liniște. Dintr-un copac se aude o voce:

”I'll Make You an Offer You Can't Refuse”

Elefantul pleacă.

* Al trei-lea elefant este pregătit să se urce pe pânză. Se ridică pe picioarele din față. Păianjenul îi face semn să execute stânga, înainte, marș! Venind nu demult de la circ, elefantul pleacă dansând.

*Al patru-lea elefant se urcă pe pânză. Păianjenul moare.

”Un elefant, se legăna....”

cred că eșarfa era

Pentru o clipă a crezut că a murit. Dar trenul îi furase doar eșarfa. A rămas nemișcată uitându-se în gol. Din cer cad fulgi.

Cameră goală. Într-un colț o pernă cu un cap. În cui o eșarfă.

Ea stă pe jos și vorbește singură.

-Nu mai vine...și au trecut 3 ani.

În cadru intră un personaj nou. Un poștaș cu o geantă plină de scrisori. Deschide geanta și răstoarnă totul în mijlocul camerei.

-Domnișoară, acum stai și citește. S-a reparat podul ”Oglinzilor” și timp de 3 ani nu am putut ajunge cu corespondența. Îmi cer scuze din partea Poștei.

Ea se ridică disperată să le pună în ordine. Sunt vre-o 700 de scrisori. Timp de o săptămâna le aranjează meticulos pe podeaua din spațiul strâmt.

Deschide prima scrisoare; ochii sunt plini de lacrimi. Pe la a 3-a plânge cu sughițuri, la a 10-a în hohote. Se oprește să-și revină și continuă. Se îneacă în cuvinte, citește când tare când în șoaptă.

Prin fața ei trece un om cu o cortină roșie în brațe. O întinde pe jos și face câteva exerciții de mobilitate.

-după o săptămână-

Are o expresie ciudată și ochii par goi. Își așează eșarfa cu grijă în jurul gâtului și iese din încăpere. Nu mai vede și nu mai aude nimic. Traversează calea ferată din spatele casei iar trenul îi smulge eșarfa. Acum a pierdut totul. Începe să ningă.

Lucy

Mâncarea de pește pute. Țuica pute. Usturoiul pute. Dar le mănânci.

Ciorba de perișoare lăsată 2 săptămâni în soare pute. Dar nu o mănânci.

Atunci Bibi se întreabă: dacă în grădină am o floare, ploaia o va crește mare? Concluzia nu poate fi decât una: nu o luați razna!

Bibi merge în grădină și vorbește cu Zâna cea bună despre viață. Zâna spune:

-Viața este ca un joint. Fragilă dar consistentă, plină de iluzii și se termină repede.

Fetița pleacă acasă fericită.

”Lucy in the skyyyyyyyyyy with diamonds!.....”

ulei de ieri si de azi

Pliculețele roșii de ceai ale Elenei

Sunt multe..... buchete de pliculețe! Stau agățate pe un perete alb și îl pătează. În jurul lor, s-a format o aură roșie absorbită de varul stins. Elena se gândește cum să le organizeze. Poate să le pună în linie dreaptă să îmbrățișeze toată camera, sau să le suspende de tavan pe toată suprafața lui; sau să își facă o perucă. Poate ar face un instrument de cântat și le-ar transforma pe toate în clopoței.....e epuizată. Se întinde în patul cu lenjerie albă pe care picură ceaiul rămas din pliculețe. Un strop îi cade pe obraz și se amestecă cu o durere nedescoperită. Își dă seama că trăiește încă și începe o dramă. Se simte aroma de coacăze și se trezeste cu greu. Afara e iarnă și cineva taie porcul în curte pe zapadă. Totuși, va mânca șorici astăzi.

in loc de o postare anormala, o alta postare fara sens

Ea este un cablu de internet. In camera de camin e calcata in picioare de toti studentii. Ar fi fost o poveste de Craciun, dar n-are haz. O las neterminata asa cum am lasat multe povestiri. Asta e un blog pentru cine are rabdare sa-l citeasca. L-as fi facut pentru toata lumea dar ar fi trebuit sa vorbesc despre lucruri care nu imi apartin. De exemplu despre un motor de tir; nu ar fi citit foarte multi daca scriam ce componente are..insa scriind ca motorul a avut un soc cand a fost pornit si a sarit din masina la ciocnirea cu limuzina Ambasadei Americane din Romania unde se afla fratele tau, poate ai fi citit pana la capat sa cauti poanta. Ai fi vazut ca nu exista sau finalul era al unui scriitor care a incercat sa se sinucida. Sa mai scriu sau nu? pai scriu...

Am gasit astazi un dialog intr-un sertaras al materiei cenusii intre o tipa si un tip.

Nu are final..poate nici inceput. Sau a inceput undeva in alt spatiu si s-a continuat in timp ce mergeam pe Grivitei.

-Poate ca ar trebui sa pleci!

-Ok, plec.

-Esti las, trebuie sa ma intorci din drum, sa mai incerci!

-Vrei sa mai fim impreuna?

-Nu.

-Ok, ma intorc in Cluj.

-Asa departe?

-Da.

-Ma gandeam sa mai discutam la o cafea, ce zici?

-Pentru ce? S-a terminat, nu asa ziceai?

-Stiu dar totusi...

De doua saptamani imi caut haine. Nu ma regasesc in nimic. Cred ca voi ramane in haine de vara iarna asta.