pisica

Râde ciob de oală...spartă. E spartă.
Aici s-a sfârșit relația.
Vaza (cu cenușa cainelui Avram) era acum peste tot. Iar cenușa.....era în narile, gurile și plămânii tuturor.
S-au despărțit. El a plecat să lucreze pe vapor și ea s-a făcut stewardeză.
Bunica ei a murit la doi ani de la întâmplare, iar pisica acesteia a fost adoptată de Ivan.
Ivan avea 10 ani. Îi lipsea urechea dreaptă și era retras, iar la piciorul drept avea un deget în plus. Îi plăcea foarte mult să scrie, umplând caietele cu texte vărsate ca pe o ceașcă de cafea.
Într-o zi, trecând pe lângă Taverna Scriitorilor, s-a simțit tentat să intre. S-a așezat la o masă și a comandat un pahar cu apă, începând să-i observe pe cei din jur, prinși în discuții mai mult sau mai puțin de folos. A rămas acolo până la 8 seara.
Cu o jumătate de oră înainte să plece, a venit la masa lui un om, îmbrăcat într-un costum elegant, roșu. Acesta, pe nume Stoica, începuse să scrie o piesă de teatru în care credea foarte mult. O începuse cu un an înainte, însă nu reușea să o finalizeze. De atunci cerea tuturor câte o variantă de încheiere a piesei, până ce, spera el, o va găsi pe cea potrivită.
Începutul piesei era simpu și cred că o să îl scriu mai încolo în caz că vă interesează.
Și cum spuneam, a venit la masa lui Ivan (care nu este eroul povestirii; nici el, nici Stoica...) L-a întrebat direct pe băiat dacă este dispus să lucreze pentru el. Îi trebuiau ideile unei minți nealterate de cotidian, de scandalul politic sau de iubiri de femeie. Ivan se uita nedumerit dar fără o frică anume. Au hotărât să se întâlnească a doua zi în Parcul Central la ”Scaun„..o stâncă în formă de...scaun.
S-au despărțit. Stoica a plecat la garsoniera închiriată de pe strada ”Cotnarul„ și nu era pedofil. S-a trântit în pat.
A doua zi, Ivan nu a ajuns la întâlnire din cauza parinților, care i-au interzis așa ceva. Stoica era nebun. A vrut să se arunce într-un râu, însă i s-a agățat sacoul de un fel de cârlig al podului și câțiva oameni în trecere l-au ”salvat„. N-a mai repetat povestea, s-a speriat prea tare.


Piesa suna cam așa:


ACTUL 1

Tabloul 1


O cameră cu pereți albi, plină cu borcane de sticlă pană la jumătate. În mijlocul lor stă Elena arătând un mare interes asupra muncii de lustruire a obiectelor.

Scena 1

ELENA: (căutând o poziție comodă) În borcanul ăsta verde aș pune doi licurici. De fapt aș pune cate doi în zece borcane și i-aș așeza în camera mea. Apoi aș dansa printre ei. Însă ar muri probabil; nu pot face asta. Vai, ce culoare frumoasă..aici o să culeg vara cireșele. Of, Edvard! ....


Și cam atât. Aici s-a oprit. Pentru mine e prea romantic..cel puțin așa pare..nu știu cine e Edvard și nici de ce ar dansa Elena printre licurici...să nu mai zic de ștersul borcanelor. Dar, gata, m-am ținut de promisiune și v-am arătat piesa. Merci dacă ați ajuns pâna aici cu lectura!