☀ Apus gratuit

Fără intrigi, doar ceva simplu precum o tartă cu caise. Acel gust atât de pur, pe care îl amesteci cu lapte dimineața pe o terasă cu vedere la mare.
Poate că nu te atrage, dar sigur e mai bine decât o apă cu gust de clor în spatele geamului cu vedere la blocuri. 

Locuiesc într-un bloc de 8 etaje, la etajul 4. Sunt în mijlocul evenimentelor din acel bloc. Pe verticală, câțiva oameni își așează frumos lucrurile pe rafturi, poate își mută scaunul mai la dreapta (stă prea în centru și se împiedică de el) sau își aruncă șosetele aiurea, deasupra capului meu, dar noroc cu tavanul, altfel mi-ar fi picat în farfuria cu cartofi prăjiți. 

Ar trebui interzisă construcția blocurilor, sunt de-a dreptul inumane. 

E mai naturală dezvoltarea pe orizontală, să deții și spațiul de deasupra parcelei tale de pământ. Să fie al tău până la nori căci mai încolo sunt sateliți și alte cele. 

Am un colț în casă unde am pus o canapea, ăla e colțul meu de citit și am vedere către apus. Sunt câteva blocuri care îmi blochează tangența Soarelui cu marginea lumii văzute însă reușesc să îi zăresc spectacolul luminos.
Îl văd mai ales atunci când câțiva nori care sunt la promenadă absorb lumina roșiatică iar spectacolul devine unul foarte bun, pentru care unii oameni dau bani multi să il privească. Poate din pat, direct de la masa de restaurant sau dintr-o plimbare cu caiacul, pe mare. Dar din fericire îl poți privi și gratuit.

Ce vreau să spun de fapt? Sunt mai multe dar te las cu ideea asta: 
Ai dreptul să vezi apusul gratuit ☀

                                    

                                              

Drama Star sau Spiritul Rătăcitor

Cea mai liniștitoare activitate a lui Hamal este privitul Stelelor din depărtare. De-asta a și venit aici, pe planeta Maysan, este departe de explozii iar Stelele pot fi prea dramatice uneori.

Bucata asta de rocă se învârte destul de încet încât să se poată relaxa, plus că are multă lumină de la Sateliții de vis a vis. Imaginați-vă 3 Luni Pline care se învârt amețite în jurul tău cu încetinitorul, altfel te-ar zăpăci. 

Cam 90 %, planeta e acoperită cu apă și nu e rău. Apa are o culoare ireală, un verde cald, desaturat iar din ea se ridică plante lucioase gigant, care sigur ascund ceva vietăți, e prea mult spațiu inaccesibil acolo.

Din apă iese o lumină pală deci e destul de greu să păstrezi secrete. E atât de curată și liniștită, tulburată poate doar de pluta improvizată a lui Hamal care încearcă să o traverseze, dar i se desprind câteva noduri și cred că va trebui să treacă înot. 

"Ce trestia mă-sii! Frunzării mucilaginoase, n-am ce să vă zic să vă scârbiți, vă sunteți autosuficiente și în direcția asta. Ah ce zi proastă, n-am chef să mă bag între nenorocitele de meduze; de când s-au prins ca mă gâdil, nu mă mai lasă când intru în apă.

-Nu înțelegeți ca mori de la râs?! Nu râd de plăcere, râd ca mă obligați, pleoaște mucoase! "

....

Ooookkk..poate că nu e așa pașnic pe planeta asta, sau nu a apucat să se relaxeze încă. 

Ce Stea luminoasă! Se mărește cam repede...o fi o cometă? 

                 💥

Viața scurtă a lui Hamal.

Glumesc, l-au luat Meduzele alea care aparent plutesc și prin spațiu, și l-au trântit pe altă Planetă. Asta era compromisă. Aparent fac de multi ani așa, dar mereu îl anesteziază pe Hamal ca să nu-și mai aducă aminte. Practic îl plimbă pe unde vor, au impresia că e mama lor, sau ceva asemănător.

Poate un Zeu.

 

O mică pauză

În zilele de vară, alea în care nu e foarte cald iar diminețile sunt încă răcoroase, Rhea se scutește uneori de la muncă  din "motive medicale" și merge la terasa umbroasă dintre clădirile de pe Grivița, aia cu poarta roșie, pentru a bea o cafea. Dacă ești din București, sigur știi locul.

Înainte, acolo isi duceau veacul profesori de la UNArte, studenți de la UNArte, chiar în locul ăla. Doar că barul avea alți patroni, alt nume, o ușă neagră de fier, o cameră de filmat deasupra (își selectau clientela, în principiu trebuia sa arăți ca un rocker sau ceva asemanator ). Când intrai, simțeai că ești într-o navă de pirați, eșuată de mult timp; era un loc în care nu le memora nimeni nici suferințele, nici limbajul licențios, iar berea era ieftină.

Nimic pretențios.

Căminul "de la arte", Facultatea de Arte Decorative și Barul "Jack" erau aliniate perfect, precum o constelație mică dar importantă pe harta artiștilor. 

Pe acolo îmi petreceam și eu serile din  primii ani de facultate, ascultând în prima mea ieșire in Jack, cu efort, vorbele unui profesor aflat la vârsta a doua, în stare de ebrietate, care ascundea în spatele ochilor tulburi ceva grandios. Vedeam parcă prin el și încercăm să-i citesc printre cuvinte. Îmi era greu sa mă concentrez la monolog, așa ca mă concentram pe ce era în spatele lui. 

Problema era aerul plin de alcool pe care încercăm din răsputeri să nu îl inhalez, așa că mă chinuiam sa respir în sincron cu el. Era un pic mai bine.

Suferea, uneori plângea, era roșu la față iar cârlionții erau lipiți de fruntea transpirată. Îi lipseau câțiva incisivi iar trăsăturile ii erau cât se poate de frumoase. 

În toți cei 5 ani pe care i-am petrecut acolo, nu s-a schimbat deloc, bănuiesc că este la fel și acum, dar mai îmbătrânit. Au trecut totuși 16 ani.

Nu stiu de ce mi-a venit în minte, nici măcar nu îmi era profesor îndrumător.

Rhea si-a ales o masă care era în soare, scaunul era bine încălzit și era foarte plăcută senzația. 

- Neața, aș vrea cafeaua casei, te rog! Și un croissant cu unt, merci!

...scuze, adu-mi și o apa minerală!

Și-ar fi aprins o țigară dar a renunțat la tutunul ocazional. S-a rezemat de spătar și a scanat terasa. Mai erau doi tipi, la mese separate, unul cu un laptop iar celălalt își fuma țigara, norocosul. S-a uitat înspre soare să se orbească un pic ca sa aibă impresia ca e singură acolo. 

I-a venit în minte un profesor vechi, cu chip frumos și respirație încărcată de alcool.

-Poftim cafeaua, croissantul și apa, enjoy!

-Merci mult!

Întâlnire cu dimineața

Partea aia din zi care imi face creierul sa scuipe serotonina. Dimineata.

E partea aia din zi pe care deseori o ratez. E atat de usor de atins si totusi ca un miraj, imi scapa printre degete atunci cand decid sa mai dorm un pic.

E promisiunea planurilor reusite, ea imi ofera acel timp si spatiu in care imi manifest partea practica, acolo traieste versiunea mea de antreprenoare, de tobosarita, de mare artista...

Acolo sunt toate sperantele mele si le ating din cand in cand atunci cand corpul si creierul decid sa ma ridice din pat.

De cele mai multe ori ma trezesc pentru cafeaua cu lapte si miere. Ma gandesc la gustul ei de pe la 7 seara si sper ca in 12 ore ma va imbratisa mirosul ei.

Dar tot la 10 reusesc sa o gust...

Urasc diminetile...sunt atat de pretioase, atat de greu de atins si totusi ma asteapta mereu in acelasi loc, la aceeasi ora.