predispus la inflorire si abandon

Peste scara se intinde negura gandurilor lumii fizice, finite. Se transforma intr-un vartej apoi intra ca intr-o scurgere in urechea ta. Acolo ramane ca samanta pe pamant fertil si creste si in sus si in jos, ca firul ierbii. Iese apoi pe nas, pe ochi, pe gura si te umplii de flori albe. Esti un buchet de crini. Nu mai poti clipi, vorbi, respira. Si traiesti acolo, cumva. Stii tu cum ; privesti florile din fata ta cum incep sa ofileasca pentru ca nu stai cu capul in apa si cu picioarele in pamant. Planteaza-te.

aici a stagnat firul ierbii

Rosia    dupa cum m-a dus capul . pentru stanga, apasati rosu .

VSEN

Refugiul dintre stanci era mai luminos decat ieri; iar ieri, mai 

luminos decat alaltaieri. Se impartea in patru parti: in N-E erau 

preotii, in S-E erau oamenii de rand, in S-V erau desfranatii, si in 

N-V erau fecioarele. Deasupra era mereu cer instelat; invatasera 

asadar harta Lumii in reflexie, istoria Pamantului, taria Sufletului, 

intinderea Marilor si gandurile Celor din Jur. Murmurau seara si 

aplaudau dimineata, la rasarit. Ploua cu stele si aroma de lacramioare 

atunci cand rasarea luna. Iar cand ploua, se umpleau de noroi galben din argila.