Cumva m-a fascinat dintotdeauna. Holul.
Ieseam pe el de 4-5 ori pe zi. Era
destul de lung, si pazit de multe usi, 11 pe o parte si 11 pe cealalta parte.
Eu stateam la usa
52. Am stat si la 51 dar doua fete au avut grija sa imi provoace o repulsie fata de acea usa .
Pacat de abtibildurile care erau lipite pe ea, erau faine.
Ii spuneam Inceputul. Nu-i foloseam numele, pentru ca trecea des pe
holul meu si imi era frica sa nu ma auda pronuntandui-l. M-a facut sa iubesc
holul de la etajul 3.
Ieseam ori singura, ori cu alte
iubitoare de hol. (Introducerea e scrisa prin iunie spre iulie si am pastrat-o
de dragul creierului care functioneaza si are amintiri.)
Principala caracteristica a holului era de informare. Strangea oameni
multi si ii facea sa-l iubeasca daca lucrurile mergeau bine intre ei. Ba chiar
accepta sa ii pui muzica si sa dansezi pe el. Ne asculta gandurile si ne
incuraja, ne primea in orice moment.
Geamul i-a fost spart de 2 ori. Si
tot ne-a primit.
dub dub dub dub dub dub dub dub bub
bub bub pub pub trance ceata `````````****
Flash-uri, blitz-uri si proiectii.
Oricum ziua si noaptea nu mai existau demult,
dar acum este sigur. Hala asta e aproape
de statia de metro Pacii. Nu stiu sigur cum
e zona...era pustie la ora aia. Si
cum ajungi acolo incepi sa te invarti, inscriind
un contur in forma de stea cu 11
colturi. Stai jos, gandesti problema pe care o
primesti la intrare si te invarti
iar. La final scrii rezultatul si castigatorul
primeste un apartament in Rahova.
Nu l-am castigat eu.
Si cum ma plimbam a doua zi, usor
ametita de oboseala..., m-am pierdut in propria-mi
imaginatie. In mod normal nu ar
trebui sa tina foarte mult, dar acum tinuse o zi
intreaga. Cateodata lucrurile erau
acolo asa cum as fi vrut, insa deseori nu mai aveam control asupra mea si
ajungeam sa ma pierd si sa ma regasesc constant.
Am auzit ca folosirea persoanei I
devalorizeaza textul cumva si e mai ok persoana a III a sau poate chiar a II a. Respira!
Cum ziceam. Am intrat in imaginatie
treptat si insesizabil pentru mine. La intrare m-am lovit de mine dar m-am
ocolit. Nu stiu cine era persoana care m-a ocolit si nici ce cauta pe
teritoriul meu. E ciudat ca nu o pot atinge..asa ca fizic nu ii pot face rau,
nu o pot da afara. Cred ca va trebui sa initiez
un dialog…sa vad daca avem acelasi limbaj. Pana acum venea aici, era ca o
fantoma si disparea...acum stationeaza..
Intrasem in mine si nu era ok, stiti si voi la
ce s-a ajuns in Being John Malkovich. Incercam sa imi impun anumite reguli, sa
imi spun cum sa gandesc, sa ma invat sa fiu disciplinata. Ha!
Ah, trebuie sa ies de aici, sa vad
cum ma descurc fara mine. Ideea e ca timp de o zi, plecasem din mine, dar,
nefiind compatibila cu alte personane m-am reintors in viata monotona a Dariei,
gazda mea trupeasca.
Ea nu avusese niciodata camera ei.
Era nevoita sa o imparta cu verisoara sa care era cu 2 ani mai mica si avea
IQ-ul destul de scazut.
Daria petrecea mult timp in casa
documentandu-se si incercand sa construiasca o masina a timpului. Era convinsa
ca apartinea anului 3420 unde vroia sa ajunga cat mai curand.
Camera era inalta asa ca a adus o
cabina telefonica veche, a facut ceva stencil-uri pe geamurile acesteia cu
maxime in care credea cu tarie si i-a pus lacat.
In fiecare zi cand verisoara ei
pleca la fizioterapie aceasta sapa in cabina, avand deja un tunnel de 4 m
lungime si 1 m inaltime. Cateodata canta in timp ce sapa si avea o voce destul
de puternica si clara. Avea un imn al ei pe care il imbunatatea si marea
constant.
Incepea cu extrase din carti :
“Analogia contrariilor este
raportarea luminii la umbra, a culmii la abis, a plinului la gol. Alegoria,
mama a tuturor dogmelor, e punerea amprentei in loc de sigiliu, a umbrelor in
loc de realitate, este minciuna adevarului si adevarul minciunii. ”
(Eliphas Levi, Dogme de la Haute
magie, Paris, Baillere, 1856, XXII, 22)
Pendulul lui Foucault
Apoi repeta de 10 ori : In surdina,
surzii incearca sa vorbeasca despre viata lor in fata mutilor.
Si adormi plina de pamant,
sprijinita de cabina.
A lipsit de la scoala o saptamana,
a avut rujeola, dar maine
trebuie sa se intoarca in clasa mult prea alba pentru ea.
Radu este colegul ei de banca iar
Iulian si Vali sunt prietenii ei. Cu ei pune lumea la cale dupa ore, timp de 40
de minute in fiecare zi.
- Neata!
- Neata Daria!
- V-ati documentat despre timpul
vostru psihologic? Cum trece, cat de repede, de ce mai incet la unul si mai
accelerat la celalalt. Il poti opri sau doar incetini? Sau e doar o iluzie..
- Aaaa iar incepe.. frate! Noh, hai
sa mergem la banca alba de la rond ca eu am ceva informatii mai solide si
despre un subiect mai atractiv.
- Cum ar fi..?
- Am o bereeeeee!
- Bea-o cu Iuli daca vrei , plec
acasa, ce-aveti azi?
- Eu nu beau alcool.
- Da frate, stiu, ne-ai informat de
cand ne stim. Berea
e amara, vinul e acru, tuica te arde pe gat si tie iti place sa bei Cola ca e
dulce, dar de cand ai probleme cu stomacul nu mai poti bea carbogazoase asa ca
ai trecut pe apa plata sau sucuri naturale. A si lapte! Multumit?
- Daria, cand iti revii da si tu un
semn! Da` vezi sa fii sigura ca esti normala! Noi plecam spre camin.
- Ok, va sun!
Pe Daria o macina tot mai mult
problema calatoriei in timp, a spatiului, a vietii, a inceputurilor, a
coincidentelor, a existentei unui destin prestabilit sau nu…Ajungea acasa, se
trantea pe pat si adormea. .. in mod normal. Dar astazi ceva se schimba in
viata ei.
Lucrurile verisoarei sale
disparusera din camera, la fel si cabina telefonica, parintii descoperind abia
acum tunelul existent in camera lor. Nefiind controlate de parinti, camera era
in siguranta oricand. Dar acum stia ca o asteaptau discutii lungi cu ai sai. Se
astepta ca ei sa vorbeasca tare si dureros pentru timpanul ei firav iar ea sa
fixeze un punct pe sol si sa se detaseze de ce e in jurul ei.
Seara nu s-a dus sa manance,
obligand-o astfel pe mama sa sa vina la ea in camera.
- Ce se intampla Daria? Nu te
bucuri ca stai singura in camera? Uite cat spatiu ai! Hai sa mananci, avem o
surpriza pentru tine , dar dupa masa.
Pentru Daria era ceva nou..nu se astepta la atata liniste, nicio
mustrare si o mai astepta si o surpriza? Oare era una neplacuta, era linistea
dinaintea unui taifun? Nu putea sta relaxata si inghitii puiul pe gratar cu
noduri. Varsa apa pe masa si i se scurse pe blugi.
- Imi cer scuze!
- Stai linistita, Dada! Ramai aici
cu mama ta, vin in 15 minute.
15 minute sa stau doar cu mama in bucatarie fara sa mancam? Ce puteam
sa-i spun? M-am uitat pe masa si i-am laudat puiul. Mi-a zambit frumos si cu
multa dragoste incat nu stiam cum sa reactionez. M-am ferit de un tantar care
ma piscase la glezna si ma tot scarpinam. Se inflamase destul de tare pentru ca
avusesem cu 3 luni in urma urticarie, si mama m-a tratat cu alcool mentolat
…pentru uz extern. Mi-a spus ca in 5
saptamani vor avea amandoi concediu si sa ma gandesc ce loc vreau sa vad,
deoarece voi alege eu de data asta. Eram surprinsa si si-am spus cu o voce serioasa
si ragusita : In 3420, in zona Muntilor Apuseni la golfurile de campie.
Mama a inceput sa rada si mi-a spus
ca mai am ceva de asteptat. E atat de senina si calma..nu inteleg cum poate. A
venit tata.
- Hai Dada in camera sa vezi
surpriza!
A aprins lumina….parintii ii
inlocuisera cabina de telefon cu o imitatie de masina a timpului cu mecanisme
aproape reale. Insa s-a surprins pe ea atunci cand a vazut-o. Ii pierise pe loc
dorinta de calatorie in timp. Se stinsese totul, parca o gaura neagra ii
inghitii toata dorinta, toate informatiile stranse, toata munca….
- Stiti, eu vreau sa raman cu voi .
Si 2012 e frumos! Cabina va fi un capitol incheiat din viata mea pe care il voi
accesa daca voi simti nevoia. Va multumesc ca ati inteles pasiunea mea. Acum as
vrea sa fiu singura. Noapte buna!
Dorinta mea…abia se transformase in
plan. Si acum ce fac? Nu mi-a mai ramas nimic; cum fac rost de alta dorinta,
cum se face rost de dorinte? Sa-i sun pe baieti…
- Buna, Radu! Care e dorinta ta?
- Hei, Daria! Ce s-a intamplat?
- Care e dorinta ta?
- Esti ok? Ai o voce ciudata.
- Da…nu mai plec in viitor. S-a
terminat planul.
- Serios? Cum s-a intamplat
minunea?
- Ah…da, stiu ca pare amuzant, dar
chiar credeam in tot si acum toate principiile mi s-au dat peste cap. Ai mei
mi-au inlocuit cabina telefonica cu ceva masinarie ce imita una adevarata de
calatorit catre viitor si in momentul ala mi-a pierit toata pasiunea de time
traveler.
- Felicitari and welcome to
reality! Serios, hai cu noi maine
la MNAC, e o expozitie faina, instalatie si muzica experimentala, acolo sigur
te transpui in alta lume.
- Da, cred ca mi-ar prinde bine. La
ce ora iesiti?
- Pe la 18:30 plecam de aici, la 19
incepe.
- Ok, super! Ne auzim maine la un telefon.
- Bine, Daria, servus!
- Pa!
Ceva se schimbase. Nu stia cum,
daca in bine sau in rau si nu avea rabdare. Pentru prima data ura sa astepte sa
treaca mai multe evenimente, sa ia decizii, pentru a descoperi daca este bine sau
nu. Dar isi dadea seama ca starea oricum oscileaza si fericirea deplina sau
multumirea de sine sunt concepte utopice. Ele exista doar daca le lasi tu sa
existe.
A doua zi se trezi usor ametita, parca
ar fi vegheat toata noaptea. Se uita in jurul ei si nu-i trecea niciun gand in
minte. Misca o mana sa vada daca are forta si cu greu isi atinse fruntea. “
Trebuie sa ies cu bicicleta, sunt anemica ..n am vlaga. Nu mai pot sta mult in
camera asta! ..ah super! Mi-am distrus planul meu de-o viata si acum cand am
camera mea o urasc ; din ce in ce mai bine! “
Si-a luat bicicleta, mp3-ul si dadu
la maxim un Vivaldi care sa o trezeasca. Nu s-a oprit timp de o ora, dupa care
se aseza langa un lac si inchise ochii.
Dupa ceva timp si-a reluat traseul
catre casa.
Incepuse sa se inoreze si sa bata
vantul iar Daria inca era departe. Accelera cat putu de tare pentru ca incepuse
ploaia dar din cauza umiditatii cazu de pe bicicleta. Isi scrinti glezna si nu
mai putea merge, insa un batran, doctor, se opri langa ea si o duse in casa lui
din apropiere.
- Ia spune-mi copilas, cum ai
cazut?
- Achh…nu-mi spuneti copilas, va
rog! Nu stiu sincer..s-a intamplat. Cred ca eram prea disturbata de anumite
ganduri.
- Ah, asa mica si plina de ganduri?
E o perioada frumoasa a vietii, profita de tinerete si fii cu mintea limpede.
- Stiti cumva cum se poate calatori
spre viitor? Aveam un plan acum ceva timp si am renuntat la el.
O pauza lunga …..
- E ciudat, dar iti spun, cand eram
de varsta ta am avut aceeasi dorinta. Vroiam sa calatoresc in anul 3420.
Daria se ridica de pe scaun dar se prabusi la
loc din cauza durerii de la glezna.
- 3420?!
- Da, stiam ca apartin acelui an,
nu stiu cum sa explic asta dar era ca o chemare.
- E incredibil! Lucrurile chiar nu
sunt intamplatoare. E acelas an in care vroiam eu sa ajung. Oau, nu-mi vine sa
cred!
- Asteapta aici, am ceva sa-ti
arat. Daca crezi ca iti vor fi de folos sunt ale tale.
M-am gandit atunci ca imi va aduce
o cutie de carton veche, de cand era el de varsta mea, plina cu materialele
sale de documentare pe care le-a strans sarguincios insa fara sa gaseasca
vre-un tunnel catre 3420.
- Uite cutia asta. O poti deschide.
- Here we go…ma gandeam eu.
- Am aici pietrele de la rinichiul
meu drept.
- ?!
- Ca sa poata fi palpabile a
trebuit o operatie si ceva s-a modificat in organismul meu. Orice incercare de
a accede catre ceva implica modificari majore in corpul Universului. E ca o
incercare fortata de a avea un lucru care nu apartine nimanui si nu e destinat
sa apartina cuiva dar u te incapatanezi sa-l ai cand de fapt si de drept e in
tine pentru ca a luat nastere in mintea ta.
- Ok, e un pic infricosatoare
analogia, dar apreciez. Ar trebui sa plec acasa, multumesc pentru tratament si
va voi lasa pietrele, nu vreau ceva ce nu-mi apartine.
- Ai grija sa stai in pat azi. Nu
forta glezna.
- O zi buna!
- La fel!
Simteam ca lumea o ia razna.
Trebuia sa fac ceva care sa ma tina in realitate.
M-am intors in caminul unde
statusem 3 ani, pe acelasi hol, si m-au invaluit amintirile. M-am sprijinit de
caloriferul de langa geam si ma simteam ca acum 2 ani cand parasisem caminul;
erau sentimente de renuntare, resemnare, maturizare si abandon. Am mai ramas 5
minute si am alergat pe hol sa ies cat mai repede de acolo.
Am ajuns acasa epuizata din nou.
Insa imi dadeam seama ca trebuie sa imi revin si sa imi cumpar ochelari de cal pentru zile noroase.
M-am asezat in pat asa cum cade o
caramida …an` that make sense. Asa cum cade un om de 53 de kilograme in pat…asa
am cazut si eu.
(Vali, tu esti primul care citeste
povestirea asta! Felicitari!)
E 18: 43….e 18:43!? Ah…trebuie sa
plec la MNAC! Numai eu puteam sa uit.
Si-a luat Daria ruxacul si se bucura
ca nu mai face parte dintr-o povestire pentru copii, deoarece Iulia nu mai avea
timp sa scrie inca 93 de pagini pana pe 1 octombrie.
Timpul ei fusese luat de Ioana,
care vrea sa modifice sigla pentru a 3-a oara!!!
Oricum, Daria pare muuult mai
relaxata decat inainte.
S-a intalnit cu baietii la Unirii,
au asteptat-o ca de obicei si s-au delectat cu cate 3 cheeseburgeri fiecare.
Nu stiu cum trece timpul in
Norvegia, dar in Romania
esti mereu ocupat iar la sfarsitul zilei nu-ti aduci aminte ce-ai facut.
Si totusi se traieste frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu