Pe o alee semiluna, sprijinita de pietre de cariera si protejata de apa care linisteste orice minte involburata, mi-am gasit loc sa-mi arunc gandurile intr-o pasienta, pe banca. Lumina pica in serpuiri pe suprafata apei si ma chema sa-i urmaresc traiectoria. Poate ca priveam fix, intr-un punct, undeva pe malul celalalt, dar asa vedeam tot ce se petrecea, pe o raza de 20 de metri; cea mai buna oglinda pe care am descoperit-o este multimea de oameni. Daca te uiti mai atent, le vei vedea pe chip frica, bucurie, tristete, entuziasm, nepasare...cam toate starile pe care le resimti si tu la un momentdat. Nu stiu daca perceptia e aceeasi, golul in stomac e identic sau pulsul la fel de crescut. Au emotiile aceeasi natura? Vin din aceeasi sursa? Insa faptul ca am semeni, imi da o stare de liniste, chiar daca acestia trec pe langa mine ca si cand nu as fi acolo. E un aer laptos, a nins cu puf de mai; ma opresc un minut si stochez imaginea si senzatia pentru mai incolo, cand mintea mea va fi mai putin linistita.
