luni, 18 mai 2015
Viata dureaza 3 ani
Si cum am vazut ca s-a surpat pamantul in urma mea am inceput sa alerg catre locul ala in care ma ascundeam mereu la pericol. Mi se lipisera 2 pesti sanitari de tibie si cu un gest inscris in codul lor genetic inca isi faceau treaba. Pe drum am vazut oameni alergand haotic, parea ca nu are nimeni nicio directie, dar traiectoriile erau deja trasate in mintea lor. Macar eu o vedeam doar pe a mea. Am incercat sa maresc pasii dar multimea de oameni imi ingreuna inaintarea. M-am suit atunci pe un gard sa observ agitatia; inca eram departe. Sentimentul fricii ma urmarea, cumva se impregnase in umbra mea peste care treceau nepasatoare alte umbre. Am sarit iar printre oameni sa imi continui drumul catre locul in care ma simteam in siguranta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)