Internshipiada CRIM II

Ai de ales între 700 de poziții de internship în 70 de ONG-uri. Te preocupă drepturile omului, problemele de mediu, urbanismul, egalitatea de șanse, antidiscriminarea, dezvoltarea comunitară sau alte domenii de implicare cetățenească? Intră în Internshipiada CRIM (ediția a II-a)! Apropo, cercetătorii spun că voluntariatul contribuie substanțial la creșterea nivelului de fericire, știai?http://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=448&cHash=ceb1ca35f4acd3dfc90714f50e675a75

rupere de sine

vine dinspre sud
pe vant calare.

racoare.

supa e calda si taiteii sunt foarte lungi.

anotimpul asta
nu se mai termina,
asa cum nu s-a mai terminat nici cel de dinainte.
ceva imi spune ca e acelasi.

cati vin?
cei apropiati, probabil.
da, face 25.

un ceai , da.
din partea mea, pentru ea.

iti doresc tot binele din lume!
sa fiti sanatosi, tu si familia ta, fericiti, numai bucurii, noroc! va pupam!

cam asa se incheiau conversatiile.
cele scurte, de sarbatori.
alea lungi erau incheiate de soneria de la usa.
noroc cu vecinii.

sirop de visine sau visine?
visine agatate de clavicula.

imi place sa le mananc de acolo.
sa ma rup de sine.

balconul e cu geam sau fara geam?

Sa-mi spui cand primesti mesajul. De fapt, il vei citi doar in anumite conditii, trebuie sa se abureasca geamul de la balcon. Pe geamul meu sta scris acum acelasi mesaj si imi imaginez ca sunt tu si incerc sa simt ce ai putea simti tu. Dar nu simt nimic. Tricourile mele albe se tot misca de la vant, e o lumina rosiatica, probabil o sa ploua in curand si se simte praful de pe bulevard. Pe spatarul de la scaun sta scris: "am plecat la ai mei, ma intorc maine" si ma tot intreb cine a scris..oare s-a mai intors? Ma asez pe scaun si ma uit la unghiile de la picioare, seamana cu ale tatalui meu, sunt patratoase si am monturi ca bunicul. Imi scufund degetele intr-un lighean cu apa rece si astept sa imi urce frigul pana la coate, apoi schimb repede in ligheanul cu apa calda. Imi place sa experimentez senzatii noi. Ah, David avea geam la balcon, nu tu...

Duomo di Carrara

si cum ma plimbam pe strazile inguste, pavate, tot dadeam de piatete mici. Fantani la orice pas, cu lei care imi racoreau gatul ca o ghilotina. Multe scootere cu tipi pe care ii salutam din priviri. S-au oferit sa ma conduca pana la destinatie, dar a trebuit sa i refuz. Nu aveam destinatie. Am zarit printre casele rosii o imensitate alba...ceva se anunta cu trambite in cutia mea toracica. Era un Dom. Domul din Carrara. Il descoperisem inainte de cele din Firenze si Sienna ( care m-au lasat fara suflare mult timp ).

L-am ocolit, l-am admirat intepenita pe o piatra de marmura de la intrare. Din spatele meu se auzeau niste pasi apropiindu-se. Era Veronica. O tipa din Cehia, care invatate limba romana. M-a invitat inauntru. Avea cheile de la o camera din Dom unde se afla orga la care canta in fiecare seara. Am intrat in imensitatea alba, intr-un loc in care nu as fi avut vredata acces si am ascultat, tremurand de frig, cum suna orga sub mainile Veronicai.  Da, am pierdut doua lacrimi, dar am castigat un moment pe care nu am mai avut ocazia sa-l retraiesc.