Fabulă. Vulpea.

Pentru a te căra mai repede dintr-o situație penibilă trebuie să fugi. Însă dacă fugi, vei atinge apogeul penibilului. Singura soluție este să înfrunți situația, să nu mai vorbești mult...și cum în situațiile penibile se vorbește despre o tâmpenie pe care ai facut-o sau ți s-a întamplat...sau...chiar se întâmplă, mai bine recunoști și încerci să schimbi subiectul. Când arunci sticla de plastic la cos, trebuie să ai grijă. Odată schimbat subiectul, încerci să creezi o situație penibilă pentru cel care te-a înjosit. Dacă ai devenit vulnerabil între timp, e posibil să îți sapi singur groapa. Deci: acționează doar dacă ești sigur pe tine. Mănâncă sănătos, fă mult sport și citește cât poți de mult cărți/texte care crezi că te vor ajuta în viață! Și astfel, vulpea plecă cu coada între picioare.

Ia-mă!

Spre sfârșitul săptămânii a spus că pleacă la mare singur și ghici ce? S-a întâlnit din nou cu Daria. Au multe să-și spună, însă dacă se vor muta împreună o să se strice totul. S-au mutat împreună și au stricat totul. Daria l-a părăsit : Zicu sforăia mult prea tare și lăsa mereu aragazul aprins. Nu s-a mai întors. El a rămas în același oraș și a vândut reviste. Le-a cercetat îndeaproape, le-a citit pe toate, a observat care se vinde mai bine, ce articole se citesc mai mult, așa că s-a gândit să scoata o revistă din ideile ce începeau să miroasă a stătut. Numele revistei era simplu : IA-MĂ! Ideea era urmatoarea: să publice orice, numai nu tâmpeniile mondene care făceau o revistă sa se vândă. Revista trebuia să conțină 6 pagini și să apară în fiecare oră timp de 12 ore pe zi. Dacă pierdeai un număr nu îl mai puteai recupera. Ea costa un sfert din prețul unei pâini; dacă prețul pâinii creștea, creștea și prețul revistei. Ea nu se tiparea. Era realizată manual. Acum, Zicu trebuia să angajeze 100 de oameni. Fiecare trebuia să realizeze o revistă cu 3 foi în timp de o oră: prima pagină era coperta ce conținea o literă, pe a doua era autoportretul autorului, a 3-a conținea un eveniment/imagine/colaj/poezie/praf/excrement de câine, etc, a 4-a era o pagină plina de observații asupra orei respective (cea de dinainte de vanzare) a 5-a era ba un autograf, ba o flegmă, iar ultima era goală-aparținea cumpăratorului. Improvizațiile erau binevenite. Dacă va avea succes, va mari numărul angajaților, pe care momentan îi plătea cu pretul a 20 de beri/săptămână. Ei lucrau 12 ore pe zi; fiecare. Erau chemați la interviu..și criteriile erau opuse celor normale...fără întrebări. Nu existau întrebări. Trebuia să-i spui la ce te gândești. Atât.

Stanley Donwood?

Din câte spune Wikipedia, (n-am apucat să citesc din alte surse), tipul ăsta e englez și a fost botezat (probabil), cu numele de Dan Rickwood. Ca să nu-l găsească monștrii pe care îi crează, și-a schimbat numele în Stanley Donwood..o veni de la Kubrick? Oricum, culorile aprinse par să mascheze o lume dubioasă iar artistul mă face să cred că am găsit răspunsul unei întrebări uitate. Vouă ce vă spune?

site mură-n gură: http://www.slowlydownward.com/index.html

blab-uri de azi

Este o vreme nenorocita. Ploua incet, cu picaturi foarteeeee mici incat sa-ti intre in suflet. Tenesii sunt plini de apa si picioarele sunt ca niste stafide. Am indoit sarma azi si am degetele zgariate dar nu pana la sange. si stau. As vrea o cetate mica cat un satuc, proiectata de mine; pe o parte sa ploua, pe alta sa ninga, pe una soare, pe una soare cu nori, pe una curcubeu, pe alta furtuna si sa ma pot duce unde vreau cand vreau. Acum am chef de un ceai de tei pe un varf de munte.